făptașă

făptaș, ~ă smf [At: 1. NEGRUZZI, S. VI, 627 / Pl: ~i, ~e / E: faptă + -aș] Persoană care a comis un delict Si: făptuitor (1).

FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș.

FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș.

FĂPTÁȘ, făptași, s. m. Persoană care săvîrșește o faptă (condamnabilă). Făptașul... se mistuise în mărăcinișuri și negură. DUMITRIU, V. L. 17. El e făptașul unei crime. TOMA, C. V. 159.

făptáș s. m., pl. făptáși

făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe

făptáș s. m., pl. făptáși

făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe

FĂPTÁȘ s. 1. v. infractor. 2. v. autor.

FĂPTÁȘ ~i m. Persoană care comite o faptă (condamnabilă) /faptă + suf. ~aș

făptaș m. cel ce face sau execută ceva.

făptáș, -ă s. (d. faptă). Făptuitor, care a făptuit, a comis ceva: făptașiĭ și tăĭnuitoriĭ. V. părtaș.

FĂPTAȘ s. (JUR.) 1. făptuitor, infractor, răufăcător. (~ a fost condamnat.) 2. autor, făptuitor, (înv.) pricinuitor. (~ furtului.)