furcuță

FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță.

FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță.

furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe

furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe

FURCÚȚĂ s. v. furculiță.

furcúță f., pl. e. Trans. Furculiță. O parte din copita caluluĭ, numită și maĭá.

furcuță s. v. FURCULIȚĂ.