frescă

FRÉSCĂ, fresce, s. f. 1. Tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe un zid cu tencuiala încă udă. ♦ Pictură murală decorativă, de dimensiuni mari, realizată prin această tehnică. 2. Fig. Operă literară de dimensiuni mari, care înfățișează tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societăți etc. – Din fr. fresque.

FRÉSCĂ, fresce, s. f. 1. Tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe un zid cu tencuiala încă udă. ♦ Pictură murală decorativă, de dimensiuni mari, realizată prin această tehnică. 2. Fig. Compoziție literară de dimensiuni mari, care înfățișează tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societăți etc. – Din fr. fresque.

FRÉSCĂ, fresce, s. f. 1. Pictură făcută în culori, amestecate cu apă de var, pe un zid cu tencuiala încă udă. Pe fondul albastru al munților din zare lumea pare... o frescă prin proporții, prin frumusețe. BOGZA, C. O. 280. Ajunseră în odaia cu strană... cu pereți zugrăviți în frescă, de un meșter bisericesc. CAMIL PETRESCU, O. II 682. 2. Fig. Descriere plastică și sugestivă a oamenilor și obiceiurilor dintr-o anumită epocă. Ne-am silit să dăm fiecărui personagiu caracterizarea sa proprie, care să servească tema piesei și să completeze colorat o frescă a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 105, 11/6. Din «Comedia Umană» Balzac face o frescă de proporții uriașe, rezervor imens de date privitoare la societatea timpului. ib. 1949, nr. 138, 9/1.

fréscă s. f., g.-d. art. fréscei; pl. frésce

fréscă s. f., g.-d. art. fréscei; pl. frésce

FRÉSCĂ s. v. panoramă.

FRÉSCĂ s.f. 1. Pictură lucrată cu culori de apă pe o tencuială încă umedă. 2. (Fig.) Prezentare plastică a oamenilor și a moravurilor unei anumite epoci. [< fr. fresque, cf. it. fresco].

FRÉSCĂ s. f. 1. tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe o tencuială încă umedă. ◊ pictură monumental-decorativă de dimensiuni mari, executată în această tehnică. 2. (fig.) operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor și a moravurilor unei epoci. (< fr. fresque)

fréscă (-ci), s. f. – Tehnică de a picta culori dizolvate în apă pe un zid; pictură murală. – Var. (înv.) fresc. Fr. fresque, it. fresco.

FRÉSCĂ ~ce f. 1) Pictură murală monumental-decorativă, executată pe tencuiala încă umedă. 2) fig. Operă literară vastă care prezintă un tablou de ansamblu al unei epoci sau al unei societăți. [G.-D. frescei] /<fr. fresque

fresc n. 1. mod de a zugrăvi cu colori muiate în apă pe un perete proaspăt spoit; 2. pictură astfel executată: chioșc de vară văpsit cu dalbe frescuri AL.

*fréscă f., pl. e (fr. fresque f., d. it. fresco m., și adj. fresco, proaspăt, d. vgerm. frisc, ngerm. frisch, proaspăt). Pictură făcută pe tencuĭala proaspătă (saŭ și veche) a unuĭ zid.

frescă s. v. PANORAMĂ.

román-fréscă s. n. Roman care prezintă amplu o epocă ◊ „În cadrul discuțiilor despre proză [...] alarmarea, iritarea și furia multora a fost romanul-frescă.” Gaz. lit. 16 XI 61 p. 2. ◊ „Succesul romanului-frescă al lui G. se datorează prezentării la televiziunea franceză a serialului.” Cont. 18 XII 70 p. 10. ◊ „Romanul-frescă «Timpul și furtunile» nu e lipsit de momente dinamice și nici chiar de episoade palpitante, precum [...] acela al asasinării ministrului de interne Banciu, în care naratorul introduce și întreține cu iscusință suspens-ul.” Sc. 13 III 78 p. 4; v. și Sec. 20 3/62 p. 185, Sc. 31 I 63 p. 4, Luc. 10 X 70 p. 4, 22 II 75 p. 4, R.l. 12 III 75 p. 2 (din roman + frescă)