frag

FRAG2 s. m. v. fragă.

FRAG1, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, cu frunze distribuite în rozetă, cu flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ Compus: frag-de-cămp = căpșun. – Din fragă (derivat regresiv).

FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.

FRAG2 s. m. v. fragă.

FRAG1, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, cu frunze dispuse în rozetă, cu flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ Compus: frag de-câmp = căpșun. – Din fragă (derivat regresiv).

FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.

FRAG2 s. m. v. fragă.

FRAG1, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile (Fragaria vesca). La trunchiul bradului, Crește floarea fragului. ALECSANDRI, P. P. 31.

FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului (considerată în mod greșit drept fruct) compusă din receptaculul cărnos și roșu, pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. Prin văi adunam fragi. COȘBUC, P. II 193. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Transilv., uneori determinat prin «de pom») Dudă. – Variantă: frag, fragi (BOLINTINEANU, O. 347), s. m.

frag (plantă) s. m., pl. fragi

!frag-de-cấmp (plantă) s. m., pl. fragi-de-cấmp

frágă (fruct) s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile

frag (plantă) s. m., pl. fragi

frág-de-câmp s. m.

frágă s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágile

FRAG s. v. căpșun.

FRAG s. (BOT.; Fragaria vesca) (reg.) pomniță.

FRÁGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

FRÁGĂ s. v. dudă.

frágă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).

FRAG ~gi n. Plantă erbacee cu tulpina scurtă, cu frunze distribuite în rozetă, cu flori albe și cu fructe roșii comestibile. /Din fragă

FRÁGĂ1 ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga

FRÁGĂ2 f. Fructul fragului. /<lat. fraga

frag a. (poetic) fraged: mă gândii la vârsta-mi fragă PANN. [Lit. rumen ca o fragă].

fragă f. poamă roșie cu gustul dulce acrișor și foarte aromatic, fructul comestibil al arbustului (Fragaria vesca): dulceață de fragi. [Lat. FRAGA].

frag m. (lat. frăgum, fructu fraguluĭ, pl. frăga, de unde, în vest, s’a format un feminin fragă: it. sp. fraga, fr. fraise). O mică plantă rozacee cu florĭ albe și fructe roșiĭ parfumate (fragária vésca). Est. Fructu eĭ, fragă. V. căpșună.

frágă f., pl. ĭ. (V. frag). Vest. Fructu fraguluĭ.

frag s. v. CĂPȘUN.

FRAG s. (BOT.; Fragaria vesca) (reg.) pomniță.

FRAGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

fragă s. v. DUDĂ.