forțare

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. l. A determina cu forța (pe cineva la ceva); a sili, a constrînge, a obliga. L-a forțat să-și recunoască vina. ♦ Refl. A se sili, a-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. S-a forțat să zîmbească. 2. A mînui (în special un mecanism, o închizătoare) cu violență (din neatenție și nepricepere sau cu scopul de a deteriora, a sfărîma, a sparge). Forțează trunchiul cu un drug lung de fier. V. ROM. iunie 1953, 113. Văd că forțezi arcurile camionului, il încarci la limită. DUMITRIU, N. 268. ◊ Expr. A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva). Vă rog să mă iertați... Recunosc că nu e un fel civilizat de a forța ușa cuiva. C. PETRESCU, C. V. 145. A forța (cuiva) mîna = a sili (pe cineva) să facă (ceva). Nu vrea totuși să se spună că ar fi forțat mîna cucoanei. REBREANU, R. II 51. A forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva), a merge prea departe cu insistențele sau cu reproșurile (riscînd prin aceasta un eșec).

FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a forța. 1. Silire, constrîngere. 2. Manipulare violentă a unui mecanism. Forțarea lacătului. 3. (Rar) Efort, sforțare, opintire. Fii pe pace, jupîn Traicule, răspunse cu forțări sfîșietoare popa Tonea. GALACTION, O. I 201.

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză

forțáre s. f., g.-d. art. forțắrii; pl. forțắri

forțá vb., ind. prez. 1 sg. forțéz, 3 sg. și pl. forțeáză

forțáre s. f., g.-d. art. forțării; pl. forțări

FORȚÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforța, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câștige bunăvoința.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)

FORȚÁRE s. 1. v. constrângere. 2. v. strădanie. 3. spargere, stricare, violare. (~ unei încuietori.)

FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].

FORȚÁRE s.f. Acțiunea de a forța și rezultatul ei; silire; spargere, stricare. [< forța].

FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare)

A FORȚÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

A SE FORȚÁ mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer

forțà v. 1. a sili, a constrânge; 2. a sparge cu violență: a forța o cassă de bani; 3. fig. a lucra cu violență încontra: nu forțați talentele.

*forțéz v. tr. (fr. forcer, it. forzare. V. sforțez). Silesc, constrîng: a forța să plece. Sparg, sfărâm, violez: a forța ușa. Fig. Forțez natura, talentu, mă silesc să fac maĭ mult de cît permite natura. Forțez mersu (marșu), ĭuțesc mersu.

FORȚA vb. 1. a constrînge, a face, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asuprl, a îndemna, a necesita, a pripi, a sllui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a constrînge, a nevoi, a obliga, s sili. (Este ~ să...) 3. a constrînge, a obliga, a sili, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim alimentar sever.) 4. a condamna, a constrînge, a obliga, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 6. a se opinti, a se sforța, (Transilv.) a se tecărui. (S-a ~ să ridice bolovanul.) 7. a sili. (Nu ~ piciorul.) 8. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)

FORȚARE s. 1. constrîngere, obligare, silire, (livr.) somare, violentare, (înv.) asuprire, siluire. (~ cuiva să facă ceva.) 2. caznă, chin, efort, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 3. spargere, stricare, violare. (~ unei încuietori.)