fondal

FONDÁL s. n. v. fundal.

FUNDÁL, fundaluri, s. n. 1. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detașează elementele principale ale compoziției. 2. Câmp arhitectonic sau natural pe care se proiectează o construcție. ♦ Pânză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru, în direcția opusă sălii. [Pl. și: fundale. – Var.: fondál s. n.] – Din it. fondale (după fund¹).

FONDÁL s. n. v. fundal.

FONDÁL s. n. v. fundal.

FUNDÁL, fundale, s. n. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat din care se detașează elementele principale ale compoziției; vast element construit sau natural, care constituie fondul unei perspective frontale. (Fig.) Făptura mîndră și mlădie a tinerei țărance... se desprinde pe fundalul cerului străveziu de primăvară. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/5. De o parte și de alta a locului în care se desfășoară această neîntreruptă bătălie [a cărbunelui] se ridică munți înalți... dînd încleștării de aici fundalul măreț și sumbru al unei epopei. BOGZA, V. J. 75. ♦ Pînză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru. – Variantă: fondál (EMINESCU, N. 84) s. n.