flencănire

FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni.

FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi multe și fără rost; a trăncăni. – Fleancă + suf. -ăni.

FLENCĂNÍ, flencănesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A trăncăni, a vorbi multe și fără rost. Ia tacă-ți gura și nu mai flencăni. POPESCU, B. II 105. – Variante: fleoncăní, fleorcăí vb. IV.

flencăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 să flencăneáscă

flencăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flencănésc, imperf. 3 sg. flencăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. flencăneáscă

FLENCĂNÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

flencăĭésc și -ănésc (vest), fleoncăĭésc și -ănésc (est), v. intr. (eo dift. Imit. înrudit cu rut. flinĭkati, a scînci). Iron. Vorbesc mult și plicticos, dîrdîĭ: ĭa nu maĭ fleoncăni, măĭ!

flencăni vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.