fericăciune

fericăciune sf [At: SICRIUL DE AUR (1683) / Pl: n / E: ferica¹ + -ăciune] (Înv) Fericire.

fericăciúne s.f. (înv.) fericire.

fericăcĭúne f. (V. înfericesc). Vechĭ. Fericire.