exultațiune

exultație sf [At: LM / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr exultation, lat exsultatio] 1 Exultare. 2 Strigăt de bucurie.

exultațiune sf vz exultație

EXULTÁȚIE, exultații, s. f. Exultare. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exultation.

EXULTÁȚIE, exultații, s. f. Exultare. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exultation.

exultáție [x pron. gz] (-ți-e) s. f., art. exultáția (-ți-a), g.-d. art. exultáției; pl. exultáții, art. exultáțiile (-ți-i-)

exultáție s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. exultáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exultáției; pl. exultáții, art. exultáțiile (sil. -ți-i-)

EXULTÁȚIE s.f. Exultare, chiuit de bucurie. [Gen. -iei, var. exultațiune s.f. / < fr. exultation].

EXULTAȚIÚNE s.f. v. exultație.

EXULTÁȚIE s. f. exultare; exultanță. (< fr. exultation)

*exultațiúne f. (lat. exultátio). Acțiunea de a exulta. – Și -áție și -áre.