exempție

exempție sf vz exempțiune

exempțiune sf [At: LM / V: ~pție, (îvr) ese~, esemț~ / Pl: ~ni / E: fr exemption, lat exemptio, -onis] (Rar) 1 (Jur) Privilegiu care dispensează de o obligație, de o datorie etc. Si: scutire. 2 (Bis) Privilegiu potrivit căruia o persoană (sau o comunitate, un teritoriu) poate să se retragă de sub jurisdicția superiorului imediat și să se supună unei alte autorități bisericești.

exempțiúne s. f., g.-d. art. exempțiúnii

EXÉMPȚIE s.f. v. exempțiune.

EXEMPȚIÚNE s.f. (Jur.) Privilegiu care dispensează de o obligație, de o datorie etc. [Var. exempție s.f. / < lat. exemptio, fr. exemption].

EXEMPȚIÚNE s. f. (jur.) privilegiu care dispensează de o obligație, de o datorie etc. (< fr. exemption, lat. exemptio)