evidente

evedență sf vz evidență

evident, ~ă [At: IORGOVICI, O. 40/23 / V: (îvr) ~e ain, ~dint, ~ă, ~dinte ain / Pl: ~nți, ~e / E: fr évident, lat evidens, -ntis] 1 a Care este ușor perceptibil Si: clar, lămurit, limpede, manifest, vădit, vizibil, (rar) reliefant, (liv) ostensibil. 2 a Care nu mai poate fi pus la îndoială Si: indiscutabil, neîndoielnic. 3 av Desigur. 4 av Fără îndoială. 5 av În mod clar. 6 av În mod cert.

evidente ai vz evident

evidență sf [At: IORGOVICI, O. 40/25 / V: (pop) eved~, (înv) ~ție, ~dință, (îvr) ~țiă / Pl: ~țe / E: fr évidence, it evidenza, lat evidenția] 1 Claritate în perceperea unui lucru. 2 Certitudine. 3 (Îe) A scoate (sau a pune) în ~ A scoate la iveală. 4 (Îae) A sublinia. 5 (Îe) A se scoate (sau a se pune) în ~ A căuta să se facă remarcat. 6 (Îae) A-și sublinia ostentativ meritele. 7 (Îe) A ieși în ~ A se reliefa. 8 (Îe) A se remarca (dintr-un grup, dintr-o mulțime). 9 (Rar; îe) A fi în ~ A fi vizibil. 10 (Îe) A fi în ~ța (cuiva) A fi sub observația cuiva. 11 (Îae) A se afla în baza de date a cuiva. 12 Înregistrare a tuturor lucrărilor, bunurilor, persoanelor etc. legate de o anumită activitate. 13 (Ccr) Listă care cuprinde înregistrări de lucrări, bunuri, persoane etc. legate de o anumită activitate. 14 (Îe) A ține (sau a păstra) ~ța sau a ține (sau a avea) în ~ A înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, a lucrurilor și a persoanelor legate de o anumită activitate. 15 (Îe) A avea ~ța (cuiva sau a ceva) A nota în vederea unei observări mai atente. 16 (Îs) ~ța populației Birou al poliției care înregistrează datele civice ale cetățenilor. 17 (Îas) Bază de date rezultată în urma înregistrării datelor civice ale cetățenilor. corectată

evidențiă sf vz evidență

evidenție sf vz evidență

evidint, ~ă a vz evident

evidinte ai vz evident

evidință sf vz evidență

EVIDÉNT, -Ă, evidenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit; vădit, neîndoielnic. – Din fr. évident, lat. evidens, -ntis.

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.

EVIDÉNT, -Ă, evidenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit; vădit, neîndoielnic. – Din fr. évident, lat. evidens, -ntis.

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.

EVIDÉNT, -Ă, evidenți, -te, adj. Care nu mai trebuie dovedit, care se vede imediat, care nu poate fi pus la îndoială; clar, vădit, neîndoielnic. Larga răspîndire a cărții în mase este unul din semnele cele mai evidente ale dezvoltării culturale a poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 333, 2/1. ◊ (Adverbial) Evident, un asemenea subiect de vorbă tulbura pe Milescu. D. ZAMFIRESCU, R. 220.

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul lucrului evident; certitudine, claritate. D. Jean Bart știe să dea ficțiunii evidența realității palpabile. IBRĂILEANU, S. 88. În toți timpii... știința a cerut dovezi pozitive, evidențe matematice. MACEDONSKI, O. IV 141. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia, a face ca un lucru să fie clar, limpede pentru toți. Iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență. ANGHEL, PR. 173. 2. Înregistrarea tuturor lucrărilor, bunurilor sau persoanelor legate de o anumită activitate; situație. Economia socialistă se caracterizează printr-o bună gospodărire și evidență riguroasă, prin folosirea rațională și cu cea mai mare grijă a avutului obștesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2588. ◊ Expr. A ține (sau a păstra) evidența = a înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate.

evidént adj. m., pl. evidénți; f. evidéntă, pl. evidénte

evidénță s. f., g.-d. art. evidénței; pl. evidénțe

evidént adj. m., pl. evidénți; f. sg. evidéntă, pl. evidénte

evidénță s. f., g.-d. art. evidénței; pl. evidénțe

EVIDÉNT adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. accentuat, marcat, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.) 3. adj. v. categoric. 4. adj. v. indiscutabil. 5. adj. apreciabil, categoric, considerabil, important, însemnat, mare, sensibil, simțitor, vădit, (livr.) manifest. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 6. adj. v. indiscutabil. 7. adj. învederat, notoriu, patent, vădit, (fig.) patentat. (O hoție ~.) 8. adv. clar, limpede, (reg. înv.) acurat. (Este ~ că ai dreptate.)

EVIDÉNȚĂ s. v. claritate.

EVIDÉNT, -Ă adj. Vădit, neîndoielnic, clar, limpede. // adv. Fără îndoială, desigur. [Cf. fr. évident, it. evidente, lat. evidens].

EVIDÉNȚĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenția. ◊ A scoate în evidență = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ține de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].

EVIDÉNT, -Ă adj. (și adv.) vădit, neîndoielnic, clar, limpede. (< fr. évident, lat. videns)

EVIDÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

EVIDÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care se vede dintr-o dată; care se observă de la prima vedere; vădit. /<fr. évident, lat. evidens, ~ntis

EVIDÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter evident. ◊ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenția. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ține ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia

evident a. ce apare deslușit, ce n’are nevoie de a fi dovedit.

evidență f. caracterul lucrului evident.

*evidént, -ă adj. (lat. évidens, -éntis, d. videre, a vedea). Clar, lămurit, vădit, manifest: adevăr evident. Adv. În mod evident, vădit.

*evidénță f., pl. e (lat. evidentia). Calitatea de a fi evident. A fi în evidență, a fi vizibil, aparent. A scoate în evidență, a vădi. V. relief.

EVIDENT adj., adv. 1. adj. clar, deslușit, distinct, lămurit, limpede, precis, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (O imagine ~; o pronunție ~.) 2. adj. accentuat, marcat, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.) 3. adj. categoric, cert, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 4. adj. clar, flagrant, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 5. adj. apreciabil, categoric, considerabil, important, însemnat, mare, sensibil, simțitor, vădit. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 6. adj. categoric, flagrant, indiscutabil, izbitor, vădit. (Un adevăr ~.) 7. adj. învederat, notoriu, patent, vădit, (fig.) patentat. (O hoție ~.) 8. adv. limpede, (reg. înv.) acurat. (Este ~ că ai dreptate.)

EVIDENȚĂ s. claritate, pregnanță. (Se dezvăluie cu ~.)

MANIFESTUM NON EGET PROBATIONE (lat.) ceea ce este evident nu are nevoie de dovadă – Principiu de drept civil roman.