evhemerism

euhemerism sn [At: LM / V: (înv) evh~, eve~ / P: e-u-he~ / E: fr évhémérisme] Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.e.n.), după care zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați.

evemerism sn vz euhemerism

evhemerism sn vz euhemerism

EUHEMERÍSM s. n. Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î. H.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați. [Pr.: e-u-. – Var.: evhemerísm s. n.] – Din fr. évhémérisme.

EVHEMERÍSM s. n. v. euhemerism.

EUHEMERÍSM s. n. Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.e.n.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați. [Pr.: e-u-. – Var.: evhemerísm s. n.] – Din fr. évhémérisme.

EVHEMERÍSM s. n. v. euhemerism.

euhemerísm (e-u-) s. n.

euhemerísm s. n. (sil. e-u-)

EVHEMERÍSM s.n. (Lit.) Doctrină potrivit căreia personajele mitologice ar fi oameni divinizați fie de frica, fie de admirația popoarelor. [< fr. évhémérisme, cf. Evhemer – filozof grec din antichitate].

EUHEMERÍSM s. n. doctrina lui Euhemeros, potrivit căreia divinitățile nu sunt decât o creație a spiritului uman, oameni divinizați. (< fr. évhémérisme)

evhemerism n. V. Evhemer.

*evemerízm n. Doctrina luĭ Evemer, filosof Grec (sec. IV în ainte de Hristos), după care zeiĭ mitologiiĭ ar fi oamenĭ divinizațĭ.