etimolog

etimolog sm [At: CANTEMIR, HR. 104 / S și: etym~ / Pl: ~ogi / E: ngr ετυμολογοζ^[1]] Specialist în etimologie (6) Si: etimologist, (îvr) etimologic (1).

ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv).

ETIMOLÓG, -Ă, etimologi, -ge, s. m. și f. Specialist în etimologie; etimologist (1). – Din etimologie (derivat regresiv).

etimológ s. m., pl. etimológi

etimológă (rar) s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe

etimológ s. m., pl. etimológi

etimológă s. f., g.-d. art. etimológei; pl. etimológe

ETIMOLÓG, -Ă s.m. și f. Etimologist. [Cf. germ. Etymolog, it. etimologo].

ETIMOLÓG, -Ă s. m. f. etimologist (1). (< etimologie)

*etimológ m. (vgr. etymológos). Cel care se ocupă de etimologie. – Uniĭ zic etimologist (după fr.). Cp. cu astro-, geo-, zoo-log.

ETIMOLÓG s. m. (cf. germ. Etymolog, it. etimologo): v. etimologíst.

ETIMO- „etimon, sens adevărat”. ◊ gr. etymos „real, veritabil, adevărat” > fr. étymo-, germ. id., it. etimo- > rom. etimo-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etimologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Stabilire a originii unui cuvînt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi.