espunent

esponent sm vz exponent

espunent, ~ă smf vz exponent

exponent, ~ă [At: ȘINCAI, HR. II, 128/20 / V: (înv) esp~, (îvr) espun~, spun~, spuninte sm / Pl: ~nți, ~e / E: fr exposant, ger Exponent, lat exponens] 1-2 smf Persoană (sau grup social) care reprezintă și apără o idee, un curent etc. Si: reprezentant. 3 sm (Mat) Semn în cifre sau litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. 4 sm (Îvr) Semn în cifre sau litere, scris sus, în dreapta unui cuvânt (dintr-un text), prin care se face trimiterea la note, la referințe bibliografice etc. 5 sm (Muz) Cifră sau literă, pusă sus la stânga unei alte cifre sau litere, care indică octava din care face parte un sunet oarecare. 6 smf (Jur; îvr) Expozant (1). 7 smf Expozant (2).

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, s. m. și f. 1. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. Clasa muncitoare este exponentul de nădejde al internaționalismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1. 2. (Mat; numai la m.) Semn în cifre sau litere scris sus la dreapta unui număr pentru a arăta la ce putere este ridicat acesta. Chiar eu, cel mai prost la matematici... mă trezeam cîteodată că știam cum se înmulțesc între dînșii doi monomi, bineînțeles că fără coeficienți și fără exponenți. HOGAȘ, DR. II 124.

exponént s. m., pl. exponénți

exponéntă s. f., g.-d. art. exponéntei; pl. exponénte

exponént s. m., pl. exponénți

exponéntă s. f., g.-d. art. exponéntei; pl. exponénte

EXPONÉNT s. 1. v. reprezentant. 2. (MAT.) (înv.) spunent.

EXPONÉNT, -Ă adj., s.m. și f. Reprezentant al unei idei, al unui curent, al unui stat etc. // s.m. Număr indicând puterea la care este ridicată o mărime matematică. [< germ. Exponent, cf. lat. exponens].

EXPONÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. reprezentant al unei idei, al unui curent, al unui stat etc. II. s. m. număr care, scris la dreapta și mai sus față de bază, indică puterea la care este ridicată o mărime matematică. (< germ. Exponent, engl. exponent, lat. exponens)

EXPONÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană sau grup social care reprezintă și susține ideile și interesele unei colectivități. 2) mat. Simbol plasat în partea dreaptă de sus a unei expresii numerice sau algebrice pentru a indica puterea la care trebuie ridicată cantitatea dată. /<germ. Exponent, lat. exponens, ~ntis

exponent n. semn algebric pus d’asupra unei cantități spre a indica la ce putere e ridicată, ex. 42.

*exponént, -ă adj. (lat. ex-pónens, -entis. V. com-ponent, pun). Care-șĭ expune (spune) pretențiunile într’o reclamațiune. Care-șĭ expune producțiunile luĭ într’o expozițiune publică. S. m. saŭ și n., pl. e. Alg. Număr care arată puterea la care e rîdicată o cantitate. De ex.: 4².

EXPONENT s. 1. reprezentant, (fig.) interpret. (~ al maselor.) 2. (MAT.) (înv.) spunent.