erodiu

erodie sf vz erodiu

erodiu sm [At: BĂCESCU, PĂS. 80 / V: (înv) ~ie, irodie sf ~ion, irodion sn / Pl: ~ii / E: vsl иродиоун] (Orn; rar) Egretă.

ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

ERÓDIU, erodii, s. m. (Ornit.) Egretă. – Din sl. erodii.

ERÓDIU, erodii, s. m. Pasăre migratoare mare, de culoare albă ca zăpada, ale cărei pene lungi și subțiri sînt purtate ca podoabă (Ardea alba); stîrc alb. Îi mai dete un steag verde, spre semn de protecție otomană, mai multe pene de erodiu din cele mai frumoase. BĂLCESCU, O. II 273.

eródiu [diu pron. diu] s. m., art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (-di-ii)

eródiu s. m. [-diu pron. -diu], art. eródiul; pl. eródii, art. eródiii (sil. -di-ii)

ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.

ERODIU MÁRE s. v. egretă, stârc alb.

eródiu (eródii), s. m. – Bîtlan (Ardea alba). – Var. irodiu, irodion. Ngr. ἠροδιός, cf. sl. erodij (sec. XVII).

erodiu m. numele muntenesc al cocostârcului. [Slav. ERODIĬ].

eródiŭ m. (vgr. erodiós, de unde și vsl. erodiĭ; lat heródias). Munt. Sec. 17. Lit. Bîtlan. – Și irodión și iródie.

erodiu alb s. v. EGRETĂ. STÎRC ALB.

erodiu mare s. v. EGRETĂ. STÎRC ALB.