eretic

eretic, ~ă [At: CORESI, EV. 36 / V: (înv) eri~, iri~, here~, (îvr) retic[1] / A: (înv) ~tic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hérétique, lat haereticus, -a, -um, ngr αἱρετικος, vsl єрєтикъ] 1-2 smf, a (Persoană) care este adept(a) unei erezii. 3-4 smf, a (Persoană) care susține sau propovăduiește o erezie. 5 a (D. doctrine, scrieri religioase) Care aparține unei erezii Si: (înv) eretical (1). 6 a (D. doctrine, scrieri religioase) Referitor la o erezie Si: (înv) eretical (2). 7 a (D. doctrine, scrieri religioase) Specific unei erezii Si: (înv) eretical (3). 8 a (D. doctrine, scrieri religioase) De erezie Si: (înv) eretical (4). 9 sm (Înv) Nume dat de catolici ortodocșilor. 10 sm (Înv) Nume dat catolicilor de către ortodocși. 11 (Îvr; pex) Care nu ține seama de ordinea stabilită. 12 a (Îvr; pex) Care nu respectă legea. 13 sm Păgân. 14 smf Pex) Turc. 15-16 sm, a (Rar) (Persoană) care nesocotește sau se îndoiește de credința creștină. 17-18 sm, a (Îvp) (Om) nelegiuit Si: infam, ticălos. 19-20 sm, a (Persoană) care susține o opinie contrară ideilor unanim admise Si: disident, nonconformist. 21 a (Rar; d. stil) Care nu se conformează normelor. corectată

eritic, ~ă smf, a vz eretic

ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

ERÉTIC, -Ă, eretici, -e, s. m. și f. Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. ◊ (Adjectival) Doctrină eretică.

erétic s. m., pl. erétici

erétic s. m., pl. erétici

ERÉTIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgân, (înv. și reg.) spurcat.

ERÉTIC, -Ă adj. Referitor la o erezie, cu caracter de erezie. // s.m. și f. Adept, propovăduitor al unei erezii. [Cf. fr. hérétique, it. eretico, gr. hairetikos].

ERÉTIC1 ~că (~ci, ~ce) Care propovăduiește sau susține o erezie. /<fr. hérétique, lat. haeretikos

ERÉTIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al unei erezii. /<fr. hérétique, lat. haeretikos

eretic a. ce ține de erezie: propozițiune eretică. ║ m. cel ce profesează o erezie.

*erétic, -ă adj. (vgr. ῾airetikós). Eterodox, de erezie: gîndire eretică. Subst. Adept al uneĭ ereziĭ. Eretíc și iritíc s. (vsl. ĭeretikŭ, rus. eretík, după ngr. Cp. cu singlitíc). Pop. Erétic, nelegĭuit. V. proclet.

ERETIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgîn, (înv. și reg.) spurcat.

-ERETIC „care stimulează, care mărește”. ◊ gr. airetikos „care ațîță, care excită” > fr. -érétique > rom. -eretic.