epică

ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus.

ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus.

ÉPIC, -Ă, epici, -e, adj. (Despre opere, subiecte, forme literare) Care narează fapte ale eroilor unor întîmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și proză: balada, poema eroică, epopeea, nuvela, romanul etc. ♦ Fig. (Rar) Grandios, de proporții vaste, asemenea cu faptele povestite în epopei și poeme eroice.

épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice

épică s. f., g.-d. art. épicii

épic adj. m., pl. épici; f. sg. épică, pl. épice

épică s. f., g.-d. art. épicii

ÉPIC adj. (LIT.) narativ. (Lucrare de factură ~.)

ÉPIC, -Ă adj. Care exprimă, în formă de povestire, fapte, idei, sentimente. ◊ Gen epic – gen literar care cuprinde totalitatea producțiilor literare cu caracter narativ. ♦ (Fig.) Demn de o epopee, grandios, de mari proporții. [Cf. fr. épique, lat. epicus, gr. epikos].

ÉPICĂ s.f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. [< fr. épique].

ÉPIC, -Ă I. adj. 1. care exprimă, în formă de povestire, fapte, idei, sentimente. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde totalitatea producțiilor literare cu caracter narativ. 2. (fig.) demn de o epopee, de mari proporții. II. s. f. totalitatea operelor literare aparținând genului epic. (< fr. épique, lat. epicus, gr. epikos)

ÉPIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care exprimă în versuri fapte eroice. Poem ~. ◊ Gen ~ gen literar care include creațiile cu caracter narativ în proză sau în versuri. 2) Care are proporții vaste, meritând a fi reflectate într-o epopee. Evenimente ~ce. /<fr. épique, lat. epicus

epic a. 1. care povestește în versuri o acțiune eroică: poezie epică; 2. demn de epopee: luptă epică.

*épic, -ă adj. (vgr. epikos). Propriŭ epopeiĭ: poemă epică. Ca de epopeĭe, gigantic: luptă epică.

EPIC adj. (LIT.) narativ. (Lucrare de factură ~.)

epic, gen ~. Prin analogie cu genul narației din literatură, genul epic cuprinde în muzică lucrări vocale (deci cu text) și, p. ext., lucrări programatice (v. programatică, muzică) din domeniul instrumental-cameral și simfonic.