dăscăliță

dăscălíță sf [At: PRAV. 171 / Pl: ~țe / E: dascăl + -iță] 1 (Pop) Învățătoare (la țară). 2 (Pex; fam) Profesoară. 3-7 (Fam) Soție de dascăl (1-2, 5, 14).

DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Pop.; rar) Învățătoare (la țară); p. ext. (fam.) profesoară. ♦ Soție de dascăl (1). – Dascăl + suf. -iță.

DĂSCĂLÍȚĂ, dăscălițe, s. f. (Popular, azi rar) Învățătoare (mai ales la țară); p. ext. (arhaizant și familiar) profesoară; soție de dascăl (1, 4). Se va face și ea dăscăliță, va fi directoarea vreunui institut. GALACTION, O. I 637. Tu-mi răsai în zare, A vremii noastre dreaptă muceniță, Copil blajin, cuminte prea devreme, Sfielnică, bălaie dăscăliță. GOGA, P. 29. Cînd mi-ai fi tu dăscăliță, Ai vedea cum m-aș sili. NEGRUZZI, S. III 24.

dăscălíță (pop.) s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

dăscălíță s. f., g.-d. art. dăscălíței; pl. dăscălíțe

DĂSCĂLÍȚĂ s. v. institutoare, învățătoare, profesoară.

DĂSCĂLÍȚĂ ~e f. fam. Învățătoare de la țară. 2) Soție a dascălului. /dascăl + suf. ~iță

dăscălíță f., pl. e. Fam. Învățătoare, profesoară.

dăscăliță s. v. INSTITUTOARE. ÎNVĂȚĂTOARE. PROFESOARĂ.