dărăpănătură

dărăpănătúră sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: dărăpăna + -ătură] Construcție dărăpănată, în ruină.

DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată, în ruină. – Dărăpăna + suf. -ătură.

DĂRĂPĂNĂTÚRĂ, dărăpănături, s. f. Construcție dărăpănată; clădire în ruină. Are o căsuță, o dărăpănătură, într-o comună de pe lîngă București. CAMIL PETRESCU, T. II 75. Dărăpănătura aceasta... dobîndea în bătaia lunii ceva tainic. M. I. CARAGIALE, C. 127.

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

dărăpănătúră s. f., g.-d. art. dărăpănătúrii; pl. dărăpănătúri

DĂRĂPĂNĂTÚRĂ s. v. ruină.

DĂRĂPĂNĂTÚRĂ ~i f. Construcție dărăpănată. /a se dărăpăna + suf. ~tură

DĂRĂPĂNĂTURĂ s. dărîmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, ruină, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)