dăltui

dăltui vt [At: PONTBRIANT, D. / P: ~tu-i / Pzi: ~esc / E: daltă + -ui] 1 (C.i. materiale dure) A prelucra cu dalta. 2 (Spc) A sculpta. 3 (Liv; c.i. o imagine artistică, o figură etc.) A reprezenta în relief prelucrând (prin cioplire) un material dur.

DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra, a scobi, a sculpta, a ciopli, a tăia cu dalta. Sus, ultimul burlan, mare și gros, masiv, era dăltuit de-a dreptul în stînca de calcar. MIHALE, O. 511. În capătul de apus sta jîlțul domnului, mai larg, mai bogat și dăltuit cu înflorituri. SADOVEANU, O. VII 109.

dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă

dăltuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăltuiáscă

A DĂLTUÍ ~iésc tranz. (obiecte, materiale) 1) A lucra cu dalta, fasonând. 2) A lucra cu multă migală, cu grijă. [Sil. -tu-i] /daltă + suf. ~ui

dăltuì v. a scobi sau tăia cu dalta.

dăltuĭésc v. tr. (d. daltă; vsl. dlatiti). Cĭoplesc cu dalta, sculptez, gravez orĭ cizelez: marmora dăltuită (ChN. I, 62).