dâmbuleț

dâmbuléț sn [At: ISPIRESCU, L. 236 / Pl: ~e / E: dâmb + -uleț] 1-6 (Șhp) Dâmb (1-3) (mic) Si: dâmbușor (1-6), (reg) dâmbac (1-6), dâmbucă (1-6), dâmbeag (1- 6), dămbeț (1-6), dămboc (1-6), dămburel (1-6), dâmbuț (1-6).

DÂMBULÉȚ, dâmbulețe, s. n. Diminutiv al lui dâmb; dâmbușor. – Dâmb + suf. -uleț.

DÂMBULÉȚ, dâmbulețe, s. n. Diminutiv al lui dâmb; dâmbușor. – Dâmb + suf. -uleț.

DÎMBULÉȚ, dîmbulețe, s. n. Diminutiv al lui dîmb. Asemeni unei săniuțe de copil... Sălta rotund și ușor pe cîte un dîmbuleț. POPA, V. 153. În mijlocul acelui eleșteu se ridica un dîmbuleț. ISPIRESCU, R. 236.

dâmbuléț s. n., pl. dâmbuléțe

dâmbuléț s. n., pl. dâmbuléțe

DÂMBULÉȚ s. v. dâmbușor.

DÎMBULEȚ s. (GEOGR.) dîmbușor.