dâcă

dấcă³ sf [At: CHEST. VII, 1 / Pl: dâci / E: cf daică] (Mun; Dob) Termen de adresare către o femeie mai în vârstă sau către o soră mai mare.

dấcă² sf [At: ANON. CAR. / Pl: dâci / E: cf dâcă¹] (Trs) 1 Împotrivire. 2 Încăpățânare. 3 Mânie. 4 Ciudă. 5 Dușmănie contra cuiva.

dấcă¹ sf [At: DDRF / Pl: dâci / E: nct] (Trs) 1 Pipotă. 2 (Atm) Bilă.

dấcă (reg.) s. f.

dâcă s. f.

DÂCĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

dîcă s. f. – Furie, mînie. Sl. dikŭ „sălbatic” (Cihac, II, 95; Conev 100). În Trans., rar. Cf. bîzdîc. – Der. dîcos, adj. (furios, violent).

dîcă s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ.

dấcă, s.f. – (reg.) 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).

dấcă, s.f. – 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).