dumbrava

dumbrávă sf [At: PSALT. 147 / Pl: ~rắvi / E: vsl донбрава] 1 Pădure tânără și nu foarte deasă care crește în văi, pe locuri de șes, pe lângă râuri. 2 Pădure de stejar.

DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbrava.

DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbravĩnŭ.

DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. Pădure de obicei tînără și nu prea deasă. Am pornit deodată pe cărarea de la fundul grădinilor tîrgului, la deal, pe lîngă dumbrava de mesteceni. SADOVEANU, O. II 412. Trecu pustiuri, dumbrăvi, munți. ISPIRESCU, L. 259. Mă îndreptai către un sat așezat în culmea dealului... o poziție desfătătoare! O dumbravă de mesteceni formează poarta acestui rai pămîntesc. BOLINTINEANU, O. 321. ♦ Pădure crescută pe malul unei ape. Era o dumbravă ferită de viiturile cele mari ale Dunării. SADOVEANU, P. M. 49. Departe umbla o turmă de oi pe malul unei ape, printre dumbrăvi pustii și ogoare acoperite de zăpezi nouă. id. F. J. 723. ♦ Pădure de stejar. Porniră, cu pași rari, măsurați parcă, prin dumbrava cu stejari groși. V. ROM. septembrie 1953, 73. Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 17. Semănau ghindă de creșteau dumbrăvi, pentru ca să aibă strănepoții lemne de ars. NEGRUZZI, S. I 246.

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrắvii; pl. dumbrắvi

dumbrávă s. f., g.-d. art. dumbrăvii; pl. dumbrăvi

DUMBRÁVĂ s. (reg.) berc, rădiac, rediș, rediu, (Ban.) zăbran. (O ~ într-o pădure seculară.)

dumbrávă (dumbrắvi), s. f. – 1. Pădure tînără. – 2. Pădure de stejar. Sb. dąbrava, de la dąbŭ „arbore, stejar” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 189; Cihac, II, 104; Conev 51), cf. rus. dubrava. Cf. și dîmb, dubă. – Der. dumbrăveancă, s. f. (varietate de cioară, Coracias garrula); dumbravnic, s. m. (roiniță, Melittis melissophyllum); dobro(m)nic(ă), s. f. (roiniță).

DUMBRÁVĂ ~ăvi f. 1) Pădure de stejari. 2) Pădure tânără și rară. /<sl. donbrava

Dumbrava-Roșie f. câmpie arată cu cei 10.000 de Poloni, prinși și înjugați la plug de Ștefan cel Mare după bătălia dela Codru-Cosminului (1492; acolo crescu o pădure astfel numită în amintirea sângelui polon, cu care fusese udată).

dumbravă f. 1. pădure de copaci, mai ales de stejari; 2. pădurice pe un loc drept. [Slav. DÕBRAVA (din DÕBŬ, arbore)].

dumbrávă f., pl. ăvĭ și (maĭ rar) ave (vsl. dombrava și dombrova, stejăriș, d. dombŭ, arbore; rut. dubróva, dubráva, codru, stejăriș. V. dubesc). Pădure (maĭ ales de stejar): dumbrava Roșie. Pădurice, crîng.

DUMBRAVĂ s. (reg.) berc, rădiac, rediș, rediu, (Ban.) zăbran. (O ~ într-o pădure seculară.)

DUMBRAVA 1. Com. în jud. Mehedinți; 2.219 loc. (1995). Reșed. com. este satul Dumbrava de Jos. 2. Com. în jud. Prahova; 4.259 loc. (1995). 3. Com. în jud. Timiș; 2.747 loc. (1995).

DUMBRAVA ROȘIE, com. în jud. Neamț; 6.279 loc. (1995). Combinat de prelucr. a lemnului.

DUMBRAVĂ, Constantin (1890-1935, n. Huși), medic și explorator român. A participat la expediția întreprinsă pe coasta estică a Groelandei de vasul „Gertrude Reik” (1927-1928). Observații complexe de meteorologie și hidrologie, precum și cercetări de botanică și magnetism. Între 1930 și 1931, a traversat Groelanda de la Angmagssalik (în V) la Holsteinsborg (în E). Autor al unui Jurnal de călătorie.

DUMBRAVĂ subst. luat ca prenume (Dm; 17 B II 78; Hur; Olt; Puc 13);- Ivan (Glos); – vornic (Băl III); – Ion (Șchei IV); 1. Dumbrăvești, trei sate; Dumbrav log. (D Buc); 2. Dumbrăvii (ib).