duma

dúmă sf [At: DEX / Pl: ~e / E: rs дума] 1 Nume dat adunării legislative costituite (în 1905) în Rusia țaristă. 2 Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă.

DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor sau consiliilor boierilor (sec. X – începutul sec. XVIII). 2. Denumire a instituției reprezentative alese, cu funcție legislativă sau consultativă, creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională. 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federația Rusă. – Din rus. duma.

DÚMĂ s. f. Nume dat adunării legislative constituite (în 1905) în Rusia țaristă. – Din rus. duma.

DÚMĂ, dume, s. f. Adunare legislativă în vechiul regim țarist.

DÚMĂ, dume, s. f. Nume dat adunării legislative din Rusia țaristă. – Rus duma.

*Dúma de Stat (Cameră a Parlamentului rus) s. propriu f., g.-d. Dúmei de Stat

dúmă (adunare, organ) s. f., g.-d. art. dúmei

dúmă s. f., g.-d. art. dúmei

DÚMĂ s.f. Adunare legislativă în regimul țarist din Rusia. [< rus. duma].

DÚMĂ s. f. adunare legislativă în Rusia țaristă. ◊ (astăzi) camera inferioară a parlamentului rus. (< rus. duma)

Duma f. numele fostei Adunări naționale în Rusia.

* dúmă f., pl. e (rus. dúma). Parlamentu rusesc (de la 1905 în coace).

duma și dumka (дума, думка), epopee veche ucraineană care descrie lupta poporului pentru libertate, momentele eroice ale cazacilor. Epoca de înflorire: sec. 17-18. Textul se cântă în stil recitativ* și e acomp. cu liră*, cobză* și, mai ales târziu, cu bandură*. V. bîlină.

DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor (consiliilor) boierilor (sec. 10-începutul sec. 18) sau zemstvelor (1864-1917) alese (D. Boierilor sau D. Zemstvelor). 2. Denumire a instituției reprezentative alese (1906-1917), cu funcție legislativă sau consultativă (D. de Stat), creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională; denumire a organelor orășenești de autoadministrație (D. Orășenească). 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului Federației Ruse (din 1993).

DUMA sl. „gîndire, cuvînt” 1. – pren., frecv., în sec.al XV-lea (Dm; Ștef; C Bog); 11 boieri de sfat ai lui Ștefan cel Mare îl poartă ca prenume; – boier 1500 olt. (P Gov f° 10). 2. Dum/e (17 B I 222); Dumescul, Fetion, diac, 1572 (Isp I¹); – Șandru din Dumești (16 A II 162); Dumeni s. 3. Dumul olt. (16 B VI 125). 4. Dumeș (AO XVIII 133). 5. Dumiea, Neagul (Ștef). 6. Dumici (Dm; Băl VI), cu diminutivele: Dumicico (ib.) și Dumișca s, (ib.). 7. Dumin (16 A I 590). 8. +-ca: Dumca (16 A I 208, III 459); Dumcescul, Mihul (16 A I 537). 9. Dumșa (Dm; Ștef; C Bog; Sur II; Isp l¹; Bîr IV; Tut; Ard). 10. + -an: Dumean, mold., 1918; Duman t. (C Bog); – țig. (16 B I 151) sau < tc. duman tatar. tuman „negură” 11. Dumața b (Cat mold X).

a da duma expr. a mitui.

a da dume expr. (adol.) a minți.

a da o dumă expr. (adol.) 1. a prelua un citat sau o poantă de la altcineva și a o prezenta drept originală. 2. a face o glumă proastă.

dumă, dume s. f. (adol.) 1. citat sau poantă preluată de altcineva și prezentată drept originală. 2. glumă proastă.