dorobanț

dărăbán sm vz dorobanț

dorobánț [At: CORESI, EV. 106/2 / V: (pop) ~ová~ sm, (înv) dăr~, dărăb~, ~án, dărăbán smn / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: mg darabant, tc der-ban „portar”] 1 sm Soldat infanterist. 2 sm (Iuz) Aprod. 3 sm Jandarm (cu atribuții speciale). 4 sn (Iuz) Pachet cu foițe de țigară cu chipul unui dorobanț pe înveliș. 5 sn (Îrg) Numele unui dans țărănesc.

DARABÁN s. m. v. dorobanț.

DARABÁNT s. n. v. dorobanț.

DĂRĂBÁN s. m. v. dorobanț.

DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant.

DARABÁN s. m. v. dorobanț.

DARABÁNT s. n. v. dorobanț.

DĂRĂBÁN s. m. v. dorobanț.

DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: darabán, darabánt, dărăbán s. m.] – Din magh. drabant.

DARABÁN, darabani, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat de gardă, ostaș. Cîțiva boieri cu privirile înnegurate pătrunseră pînă la Tomșa, mînați din urmă de darabani. SADOVEANU, O. VII 18. Lefegii și darabani, Cu-ai lor mîndri căpitani. ALECSANDRI, P. P. 180.

DĂRĂBÁN s. m. v. dorobanț.

DOROBÁNȚ, dorobanți, s. m. (Învechit) 1. Soldat din infanterie. V. curcan, căciular. Constantin trăsese sorț de cu primăvară și-l luase dorobanț. GALACTION, O. I 126. Strecurați prin plumb și săbii, dorobanții drum deschid. COȘBUC, P. II 44. Toți dorobanți, toți căciulari... Purtînd opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. ALECSANDRI, P. A. 204. 2. Jandarm. L-au dibuit oamenii boierului și l-au adus cu dorobanții înapoi, legat, pe jos, prin zăpadă. CAMIL PETRESCU, B. 14. Trupul călăreț de jandarmi, cărora s-a dat vechea numire de dorobanți, s-a întocmit la 1832. BĂLCESCU, O. I 37. 3. Aprod, portar, ușier (la autorități). Un dorobanț îi aduse un plic în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I 111. – Variantă: dărăbán (BĂLCESCU, O. I 118) s. m.

dorobánț s. m., pl. dorobánți

dorobánț s. m., pl. dorobánți

DARABÁN s. v. dorobanț.

DOROBÁNȚ s. (MIL., IST.) căciular, curcan, daraban. (~ în vechea armată română.)

dorobánț (dorobánți), s. m. – Soldat de infanterie din armata națională, aparținînd unui corp a cărui existență este atestată începînd din sec. XVII, sub conducerea marelui agă, din 1657. Desființat în 1688, reînființat la jumătatea sec. XIX. – Var. înv. dărăban(ț). Germ. Trabant, prin intermediul mag. darabant (Berneker 218; Tiktin; Candrea). Consoana finală a rezultatului normal *dorobant a fost alterată prin analogie cu pl. (Byck-Graur 259). – Der. dorobănțesc, adj. (al infanteriei naționale); dorobănțime, s. f. (trupe de infanterie).

DOROBÁNȚ ~i m. mil. înv. (în Moldova și în Muntenia) 1) la pl. Corp de ostași pedeștri, care primeau leafă. 2) Ostaș care făcea parte dintr-un astfel de corp. /<ung. darabant

darabani m. pl. od. pedestrimea moldovenească (corespunzând dorobanților munteni): darabanii cei cu plete tot sinețe lungi purtând NEGR. [Vechiu-rom. darabant (Miron Costin); v. dorobanț].

dorobanț m. 1. soldat de infanterie din armata teritorială: au fost 34 regimente de dorobanți; 2. soldat de poliție, jandarm; 3. pl. od. pedestrime grea a Munteniei. [Ung. DARABANT (din nemț. Trabant)]. V. darabani.

darabán m. (ung. darabant. V. dorobanț). Vechĭ. Dorobanț moldovenesc. – Și dărăban și dărăbanț. – Darabaniĭ supt comanda unuĭ căpitan, împreună cu seimeniĭ supt comanda agiĭ și armășeiĭ supt comanda mareluĭ armaș, formaŭ o pedestrime de 20,000 de oamenĭ, care în timp de războĭ, se îndoĭa și întreĭa. Căpitanu de darabanĭ îngrijea de straja pedestră a curțiĭ și ținea locu agiĭ absent.

dărăbán, dărăbánț V. daraban.

dorobánț m. (din pl. dorobanțĭ, care vine din *dorobant, ĭar acesta din ung. darabant, de unde mold. daraban, d. turc. pers. der-ban, portar, aprod; pol. germ. drabant, trabant, it. trabante, fr. traban, draban). Munt. Vechĭ. Infanterist (La 1872, grăniceriĭ aŭ primit numele de dorobanțĭ, ĭar familiar li s’a zis și căciularĭ și curcanĭ și se deosebeaŭ pin coloarea albastră, pînă pe la 1891, cînd generalu Iacob Lahovari, ministru de războĭ, ĭ-a unificat cu infanteria de linie, deosebită pin coloarea roșie, pe care o are și azĭ). Azĭ. Munt. Aprod, portar, ușier (pe la autoritățĭ). Dorobanțĭ călărĭ, călărașĭ care (înființațĭ între 1829-34 în Țara Românească) îndeplineaŭ rolu de jandarmĭ (Eraŭ 18 cete cîte una de fie-care județ, comandată de cîte un tist). Numele de dorobanț și coloarea albastră s’a reintrodus supt Carol II.

DOROBANȚ s. (MIL.) căciular, curcan. (~ în vechea armată română.)

darabán, darabani, s.m. – (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ♦ (onom.) Daraban, nume de familie (79 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” < germ. Trabant (Berneker, Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).

DOROBÁNȚ (< germ. Drabant, prin magh.) s. m. 1. (În Transilvania, în sec. 15) Pedestraș mercenar cunoscut sub numele de trabant. 2. (În a doua jumătate a sec. 16, în Țara Românească și Moldova) Ostaș pedestru din corpul de slujitori militari. 3. (La pl.) (După 1832, în Țara Românească) Formațiune militară teritorială de factură populară (2/3 călări, 1/3 pedeștri); după anul 1859, a fost extinsă și la Moldova, unde se numeau darabani. 4. (La pl.) (Între 1872 și 1891) Trupe de infanterie teritorială, care au avut un rol însemnat în Războiul de Independență. După 1891, au fuzionat cu infanteria permanentă.

DOROBANȚ subst. 1. – ul, 1542 (16 B II 293). 2. Cf. Dorobăț (Dm; Tec I; Sd XVI; 17 A II 273; Sur II etc.); v, și Dărăban.

daraban, darabani s. m. (deț.) gardian.

dorobanț, dorobanți s. m. (pop.) unitate de măsură a băuturilor spirtoase egală cu 50 de ml