dondăi

dondăí v vz dondăni

dondăní vit [At: CREANGĂ, GL. / V: ~ăí, dăn~, dron~ / Pzi: ~nésc, 3 ~ne / E: fo, cf donda] 1-2 (Mol) A vorbi încet. 3-4 (Mol) A mormăi (de ciudă). 5-6 (Mol) A murmura. 7-8 (Mol) A flecări. 9-10 (Fșa) A fredona. 11-12 (Înv) A ocărî. 13-14 (Înv) A bate la cap.

drondăní v vz dondăni

DONDĂÍ vb. IV v. dondăni.

DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DONDĂÍ vb. IV v. dondăni.

DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și tranz. A bombăni, a mormăi, a bodogăni. ♦ A spune vorbe fără legătură. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecări, a îndruga. [Var.: dondăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DONDĂÍ vb. IV v. dondăni.

DONDĂNÍ, dondănesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi singur, încet și nedeslușit, (mai ales pentru a-și arăta o nemulțumire); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. Și tot așa dondănind el din gură, iaca se trezește dinaintea lui c-un drac, ce ieșise din iaz. CREANGĂ, P. 48. ◊ Tranz. Omul cu planete sosește tîrziu, legănîndu-se. S-a oprit la cîrciumă, e vesel, dondăne ceva fără șir. C. PETRESCU, Î. II 122. ♦ A spune vorbe fără legătură; a învăța pe de rost o lecție, repetînd-o de obicei cu voce scăzută și fără a înțelege, a memoriza mecanic. Unii dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca amețeală. CREANGĂ, A. 84. ♦ Tranz. (Rar, determinat prin «la cap») A bate pe cineva la cap, a-l bodogăni, a-l pisa. Duminica trecută am fost eu să-l văd pe bunicul – țipa la el bunica... ÎI dondănea la cap. STANCU, D. 251. 2. Tranz. A spune vorbe de clacă, a îndruga verzi și uscate; a flecări, a palavragi. În sfîrșit, ce-or fi mai dondănit ei și cît or mai fi dondănit, că numai iată se face ziuă! CREANGĂ, P. 255. Odată mergeau pe drum patru oameni. Cum dondăneau ei ba unele, ba altele, iată zăresc venind spre ei o comoară. ȘEZ. XVII 226. 3. Tranz. (Neobișnuit) A cînta încetișor, în surdină; a fredona. Cei doi cai de la căruță pășteau liniștiți troscotul șanțului, în timp ce căruțașul, dondănind un cîntec, îi ștergea de sudoare cu un șomoiog de paie. CAMILAR, N. I 435. ◊ Intranz. Viu între acoperișuri era doar glasul moșului Chiril, care sfîrșise treaba și se așezase la poarta așezărilor popești, dondănind din fluier și din cuvînt. CAMILAR, N. I 331. – Prez. ind. și: pers. 3 sg. dóndăne. – Variantă: dondăí (CREANGĂ, P. 59) vb. IV.

dondăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 să dondăneáscă

dondăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dondănésc, imperf. 3 sg. dondăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dondăneáscă

DONDĂNÍ vb. v. bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăní, bolborosi, bombăni, boscorodi, cicăli, dăscăli, flecări, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, mormăi, murmura, pălăvrăgi, plictisi, sâcâi, sporovăi, trăncăni.

A DONDĂNÍ ~ésc pop. 1. intranz. 1) A vorbi încet și nedeslușit în semn de nemulțumire; a bombăni; a bodogăni; a mormăi. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a flecări; a trăncăni. 2. tranz. (persoane) A deranja întruna repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi; a pisa. /Onomat.

dondănì v. Mold. a mormăi: tot așa dondăni el din gură CR. [Onomatopee: don! don! exprimând sunetul clopotelor (cf. dăndănì)].

dondăneálă, -nésc V. bombăn-.

dondăni vb. v. BĂLMĂJI. BÎIGUI. BÎRÎI. BODOGĂNI. BOLBOROSI. BOMBĂNI. BOSCORODI. CICĂLI. DĂSCĂLI. FLECĂRI. GÎNGĂVI. ÎNDRUGA. ÎNGĂIMA. ÎNGÎNA. MÎRÎI. MOLFĂI. MORMĂI. MURMURA. PĂLĂVRĂGI. PLICTISI. SÎCÎI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.