domicilia

domiciliá vi [At: DA ms / Pzi: ~liéz / E: fr domicilier] A locui.

DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier.

DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. A-și avea domiciliul undeva; a locui. [Pr.: -li-a] – Din fr. domicilier.

DOMICILIÁ, domiciliez, vb. I. Intranz. (Mai ales în formule administrative) A locui, a-și avea domiciliul undeva. Domiciliat în strada X. ▭ Părintele este socrul confratelui. Domiciliază împreună tocmai peste drum de redacția noastră. CARAGIALE, O. II 315.

domiciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 domiciliáză, 1 pl. domiciliém (-li-em); conj. prez. 3 să domiciliéze; ger. domiciliínd (-li-ind)

domiciliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. domiciliéz, 3 sg. și pl. domiciliáză, 1 pl. domiciliém (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. și pl. domiciliéze; ger. domiciliínd (sil. -li-ind)

DOMICILIÁ vb. v. locui.

DOMICILIÁ vb. I. intr. A locui, a-și avea domiciliul undeva. [Pron. -li-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. domicilier].

DOMICILIÁ vb. intr. 1. a locui, a-și avea domiciliul undeva. 2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie plătit la scadență un efect de comerț. (< fr. domicilier)

A DOMICILIÁ ~éz intranz. A-și avea domiciliu; a locui. [Sil. -li-a] /<fr. domicilier

domicilià v. a-și stabili domiciliul.

* domiciliéz v. intr. (fr. domicilier). Locuĭesc, îmĭ am domiciliu.

DOMICILIA vb. a fi, a locui, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (A ~ o vreme la Bacău.)