dolf

dolf sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 206 / V: dulf (prin confuzie) duh, dop / Pl: ~i / E: vsl долъфинъ Cf dolofan] (Zlg; îvp; complinit prin „de mare”) Delfin (1).

dop¹ sn [At: POLIZU / Pl: ~uri, (rar) doápe / E: săs Dopp] 1 Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc. Si: (rar) astupuș, cep. 2 (Înv; îe) A afla ~ la ceva A găsi un mijloc de rezolvare. 3 (D. oameni; gmț; îe) (Mare) cât un ~ sau (pop) ~ de saca Bondoc. 4 (Fam; îe) A se face (ca un) ~ A se îngrășa. 5 Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 6 (Reg) Bucată de lemn cu care se lungește o bârnă mai veche sau o bârnă scobită pentru a putea fi folosită la o construcție nouă. 7 (Pes; îs) ~uri de stuf Lese formate din două bețe de stuf împletite cu papură. 8 Piesă de metal cu care se închide o conductă. 9 Masă de cerumen adunată în canalul extern al urechii, care stânjenește sau împiedică auzul.

dop² sm vz dolf

DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop.

DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop.

DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de lemn, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unui vas (mai ales a unei sticle), o gaură etc.; astupuș. Înlătură cu luare-aminte dopul ulciorului, își turnă puțin vin în ulcică și gustă. SADOVEANU, Z. C. 59. Erau... numeroase flacoane cu dopuri de cristal. GAKLACTION, O. I 328. Dînd afară dopul, Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. NEGRUZZI, S. II 201. ◊ Expr. (Despre oameni, glumeț) (Mare) cît un dop sau dop de saca = mic și îndesat; bondoc. Era, măre, acest Silen gras și gros ca un butoi, adecă cum i-am zice noi astăzi: dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Vai de mine și eu gioc, Și de mare-s cît un dop. ȘEZ. V 15. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsînd o gaură mică prin care se suflă cînd se cîntă. Nu mai pot zice, pentru că mi s-au stricat dopul la fluier! Dar iartă-mi să caut un jugastru și să-mi fac din inima lui un dop. SBIEREA, P. 36.

dop s. n., pl. dópuri

dop s. n., pl. dópuri

DOP s. (pop.) astupuș, (reg.) stupuș. (~ la o sticlă.)

DOP ~uri n. 1) Bucată de plută (sticlă, cauciuc etc.) cu care se astupă gura îngustă a unui vas. 2) fig. Om mic și îndesat. 3) (la unele instrumente muzicale de suflat) Bucată de lemn care acoperă parțial deschizătura de sus, lăsând o gaură mică prin care se suflă. 4) Piesă de metal cu care se închide o conductă. /<săs. dop

dolf, dolfi, s.m. (înv.) delfin.

dolf m. peștele delfin: dolf de mare s’a ’nvățat POP. [Slav. DOLOFINŬ, delfin].

dop n. bucată de lemn sau de metal cu care se astupă o gaură: dop de plută; a se face dop, a se îngrășa: dop de saca, despre o persoană scurtă groasă. [Origină necunoscută].

dop a. Mold. se zice de cocoșul sau de găina fără coadă. [Lit. rotund(ă) ca un dop].

2) dop, doápă adj. (d. dop 1). Mold. Fam. Îndesat, scurt și gras: femeĭe doapă. Berc din natură: găină doapă.

1) dop n., pl. urĭ (sas. dop [Dac. 3, 744]. Cp. și cu top). Astupătoare, obĭect de astupat gîtu uneĭ gărăfĭ, unuĭ urcĭor, o țeavă ș.a.: dop de plută, de sticlă, de lemn. Fig. Iron. Om prea scund și gras (ca turc. top, topuz), numit și dop de saca, deși sacaŭa are cep, și numaĭ sus, la vrană, dop orĭ capac.

DOP s. (pop.) astupuș, (reg.) stupuș. (~ la o sticlă.)

a i se trage boala de la dop expr. (glum.) a se îmbolnăvi din cauza excesului de băuturi alcoolice.

a pune dop expr. (er. – d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie.

cerere cu dop expr. (glum.) mită, șperț.

dop, dopuri s. n. 1. penis. 2. bărbat scund și gras.

dop rutier expr. (pub.) ambuteiaj, blocare a traficului rutier.