dogorâtor

dogorâtor, ~oare a vz dogoritor

dogoritor, ~oare a [At: GRECEANU, Î. 148/27 / V: ~râtór / Pl: ~i, ~oáre / E: dogori + -tor] Care dogorește.

DOGORÂTÓR, -OÁRE adj. v. dogoritor.

DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor.

DOGORÂTÓR, -OÁRE adj. v. dogoritor.

DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oáre adj.] – Dogori + suf. -tor.

DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care răspîndește căldură mare, care arde, care dogorește; fierbinte, arzător. În zăpușala după-amiezii, în văzduhul dogoritor se roteau puncte de foc. SADOVEANU, O. III 197. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșiul soare Și cărbune sub picioare E nisipul. COȘBUC, P. I 222. În arșița cea dogoritoare a zilei văzu, aproape de pădure, un țințari zvîrcolindu-să în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19. – Variantă: dogorîtór, -oáre (AGÎRBICEANU, S. P. 28) adj.

DOGORÎTÓR, -OÁRE adj. v. dogoritor.

DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare adj. Care dogorește. [Var.: dogorîtor, -oare adj.] – Din dogori + suf. -(i)tor.

dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre

dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre

DOGORITÓR adj. v. canicular.

DOGORITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dogorește; care radiază căldură excesivă; arzător; torid. /a dogori + suf. ~tor

dogoritor a. care dogorește: arșița cea dogoritoare a zilei EM.

DOGORITOR adj. arzător, canicular, fierbinte, torid, tropical, zăpușitor, (reg.) zădufos, zăpușit, (prin Ban. și Olt.) pripitor. (O zi ~; soare ~; căldură ~.)