dispoziție

dispoziție sf [At: FN (1704) / V: (înv) despozeție, (înv) des~, (înv) despozițiune, (înv) dispusăciune, (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr disposition, it disposizione, lat dispositio, -onis] 1 Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine. 2 Construcție după un anumit plan. 3 Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament. 4 Măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine Si: dispunere, (înv) orânduială, (îvr) orânduire, ordine, rostire, (îvr) regulație. 5 (Îs) Organ de ~ Organ care hotărăște. 6 (Îlav) În ~ (sau îlpp la, spre sau, înv, în ~ia) Pregătit să îndeplinească ordinele sau dorințele cuiva. 7 (Pex; îal) La bunul plac al cuiva. 8 (Îal) La îndemâna cuiva (spre a fi de folos). 9 (Îe) A fi (sau a sta, a se afla etc.) la ~ia cuiva A fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 10 Înclinare (naturală) spre... 11 Dorință. 12 Intenție (momentană) de a face un lucru. 13 Stare sufletească (bună sau rea). 14 (Îvr) Sentiment. 15 Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc.

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

DISPOZIȚIÚNE s. f. v. dispoziție.

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

DISPOZIȚIÚNE s. f. v. dispoziție.

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a pune», «a avea») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. – Variantă: dispozițiúne (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f.

DISPOZIȚIÚNE s. f. v. dispoziție.

dispozíție (-ți-e) s. f., art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)

dispozíție s. f. → poziție

DISPOZÍȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauză. 3. hotărâre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezământ, carte, farmuta, învățătură, mandat, orânduială, orânduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rânduială, strânsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 4. v. consemn. 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) 7. v. poftă. 8. v. tendință.

DISPOZÍȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărâre, ordin. ◊ Organ de dispoziție = organ care hotărăște; la dispoziție = la îndemână; în imediata apropiere, apropiat. 2. Așezare, orânduire, orânduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. Stare sufletească. [Gen. -iei, var. dispozițiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].

DISPOZIȚIÚNE s.f. v. dispoziție.

DISPOZÍȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio)

DISPOZÍȚIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte într-o anumită ordine. 2) Precept obligatoriu (conținut într-un act normativ), emis de o persoană oficială sau de o instanță. ◊ La ~ la îndemână. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a aștepta ordinele cuiva, fiind gata să le îndeplinească. 3) Stare sufletească (bună sau rea). [Art. dispoziția; G.-D. dispoziției; Sil. -ți-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis

dispoziți(un)e f. 1. modul cum un lucru e dispus: a schimba dispozițiunea unei camere; 2. starea sănătății; bună, rea dispozițiune; 3. starea sufletească, inclinațiune, aptitudine: are dispozițiuni pentru arte; 4. Jur. punct regulat de o lege, ceeace ordonă justiția; 5. așezarea părților unui discurs; 6. pl. pregătiri de drum; la dispozițiunea cuiva, în serviciu, la ordinele sale.

* dispozițiúne f. (lat. dis-positio, -ónis. V. pozițiune). Așezare a părților, distribuțiune: dispozițiunea uneĭ grădinĭ, unuĭ tablou, unuĭ duscurs. Starea trupuluĭ saŭ a sufletuluŭ: dispozițiune bună, rea. Aplicațiune, aptitudine, inclinațiune: acest copil are dispozițiune (saŭ dispozițiunĭ) pentru (la saŭ spre) arte, spre bine. Sentimente, intențiunĭ: șefu luĭ are bune dispozițiunĭ pentru el. Hotărîre, deciziune: dispozițiunile legiĭ. Pl. Pregătirĭ, preparative: a lua dispozițiunĭ de plecare. A fi la dispozițiunea cuĭva, a fi la ordinu în serviciu cuĭva. A lua dispozițiunea ca (nimica să nu se admită) saŭ de (a nu admite nimica), a hotărî ca (nimica să nu se admită). – Și -íție (rus. dispoziciĭa).

DISPOZIȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost (înv.) prescript. (Care sînt ~ în vigoare?) 2. (JUR.) clauză, condiție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ a unui tratat.) 3. hotărîre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) asezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A primit o ~ scrisă.) 4. (MIL.) consemn, ordin. (~ de ramînere în cazarmă.) 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.) voie, (reg.) duși (pl.) (~ bună sau rea a cuiva.) 7. chef, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 8. aplecare, înclinare, înclinație, pornire, tendință. (~ de a exagera.)