directiv

directív1, ~ă a [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 21/11 / Pl: ~i, ~e / E: fr directif] 1 a Care dirijează (1) o activitate sau un sector de activitate. 2 Care indică direcția (2) Si: director1 (1). 3 Referitor la o anumită direcție (1) Si: direcțional (2). 4 (D. antene) Care emite într-o singură direcție (1) Si: direcțional (3). 5 Care are direcție (1) fixă. modificată

directív2 sn vz directivă

DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif.

DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif.

directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve

directív adj. m., pl. directívi; f. sg. directívă, pl. directíve

DIRECTÍV adj. (FIZ.) direcțional. (Raze ~.)

DIRECTÍV, -Ă adj. Direcțional. [< fr. directif].

DIRECTÍV, -Ă adj. 1. direcțional. ◊ (tehn.) care are direcție fixă. 2. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea. (< fr. directif)

DIRECTIV adj. (FIZ.) direcțional. (Raze ~.)