dioram

diorám sn vz dioramă

diorámă sf [At: AR (1837), 223 ⅟8 / P: di-o~ / V: (îvr) ~rám sn / Pl: ~me / E: fr diorama] 1 Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), care, sub efectul unui joc de lumini, dă impresia realității. 2 Reprezentare spațială a unui peisaj, folosită în muzee drept cadru de expunere a unor animale împăiate, manechine etc., pentru a înfățișa un ecosistem.

DIORÁM s. n. v. dioramă.

DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [Pr.: di-o-. Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama.

DIORÁM s. n. v. dioramă.

DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), care, sub efectul unui joc de lumini (și privit din întuneric), dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc., în scopul înfățișării unui ecosistem. [Pr.: di-o-. – Var.: (înv.) diorám s. n.] – Din fr. diorama.

DIORÁM s. m. v. dioramă.

DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de dimensiuni mari sau reprezentare în relief astfel construită, îneît spectatorul are impresia că vede un peisaj real. V. panoramă. În timpul lui Caragea, veni pentru prima oară un întreprinzător de dioramă și clădi un teatru de scînduri. FILIMON, C. 193. – Pronunțat: di-o-. – Variantă: diorám (CAMIL PETRESCU, V. 83) s. n.

diorámă (di-o-) s. f., g.-d. art. diorámei; pl. dioráme

diorámă s. f. (sil. di-o-), g.-d. art. diorámei; pl. dioráme

DIORÁM s.n. v. dioramă.

DIORÁMĂ s.f. 1. Reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, folosită în muzeele de științe naturale. 2. Tablou de mari dimensiuni sau ansamblu de pânze pictate, care, prin iluminări variate, dau impresia unui peisaj real. [Var. dioram s.n. / < fr. diorama, cf. gr. dia – prin, orama – vedere].

DIORÁMĂ s. f. 1. tablou de mari dimensiuni plasat de jur împrejurul unei încăperi circulare, din centrul căreia spectatorul privește imaginile, care, prin iluminări variate, dau impresia unui peisaj real. 2. reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, în muzeele de științe naturale. (< fr. diorama)

DIORÁMĂ ~e f. 1) Tablou de mari dimensiuni alcătuit din mai multe planuri, reprezentând, de obicei, o scenă istorică sau un peisaj, care, datorită unei iluminări speciale, dă spectacolului impresia realității. 2) Reprezentare spațială a unui colț de natură în care se expun, în muzee, animale împăiate sau manechine. [Sil. di-o-] /<fr. diorama

dioramă f. tablou astfel așezat încât să producă efecte diferite după modul cum e luminat.

* diorámă f., pl. e (d. vgr. diá, pin, și órama, vedere, după panoramă). Tabloŭ saŭ șir de tablourĭ pictate pe pînze și expuse unuĭ joc de lumină, pe cînd spectatoriĭ staŭ în umbră.

DIORÁMĂ (< fr. {i}; {s} dia- + horama „priveliște, spectacol”) s. f. 1. Tablou de mari dimensiuni, reprezentând de obicei o scenă istorică sau un peisaj alcătuit din diferite planuri și care, datorită variațiilor efectelor de lumini, dă impresia realității. Primul care a folosit procedeul a fost L.J.M. Daguerre, în sec. 19. 2. (BIOL.) Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem (pădure, baltă etc.) în care se expun, în muzee, animale naturalizate. A fost inițiată de Gr. Antipa.