dicasterie

dicastérie sf [At: MAIOR, IST. 42/10 / V: ~iu (pl: ~ri), (îvr) dicaster sn, dec~ / Pl: ~ii / E: ngr δικαστήριον] (Înv) 1 Tribunal bisericesc care se ocupă cu divorțurile. 2 (Pex) Judecătorie. 3 (Îvr; îf dicaster) Instituție publică.

DICASTÉRIE dicasterii, s. f. (Înv.) Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. – Din ngr. dikastírion.

DICASTÉRIE s. f. (Înv.) Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. – Din ngr. dikastírion.

DICASTÉRIE, dicasterii, s. f. (învechit) Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. M-aș fi măritat chiar și de a cincea oară, dacă ar fi fost iertat de dicasterie. ALECSANDRI, T. I 382. După a treia și a patra recidivă, onorabila dicasterie îi despărți. NEGRUZZI, S. I 79.

dicastérie (-ri-e) s. f., art. dicastéria (-ri-a), g.-d. dicastérii, art. dicastériei; pl. dicastérii

dicasteríe s. f. (sil. -ri-e), art. dicastería (sil. -ri-a), g.-d. art. dicasteríei; pl. dicasteríi

dicastérie (-ii), s. f. – Tribunal spiritual sau ecleziastic. Gr. διϰαστήριος (Gáldi 171). Înv., sec. XVIII. – Der. dicasteriot, s. m. (membru al unui tribunal ecleziastic), din gr. διϰαστηριότης.

DICASTÉRIE ~i f. înv. Judecată bisericească care examina divorțurile. /<ngr. dikastírion

dicasterie f. od. tribunal bisericesc în materie de divorț. [Gr. mod. DIKASTÉRION].

dicastérie f. (ngr. dikastirion, vgr. dikastérion). Vechĭ. Tribunal bisericesc în materie de divorț.