diastază

diastáză sf [At: CONTEMPORANUL, III, 733 / P: di-a~ / Pl: ~ze / E: fr diastase] 1 (Blg) Ferment solubil care transformă diferite substanțe Si: enzimă. 2 (Med) Despărțire a două oase articulate în urma unui șoc, a unui efort brusc etc.

DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase.

DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Biol.) Enzimă. 2. (Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unei lovituri, a unui efort brusc etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase.

DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (Chim.) Amilază. 2. (Anat.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unei lovituri, a unui efort violent etc. – Pronunțat: di-a-.

!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f., g.-d. art. diastázei; pl. diastáze

diastáză s. f. (sil. di-a-; mf. -sta-) → stază

DIASTÁZĂ s. (BIOL.) 1. v. enzimă. 2. v. amilază.

DIASTÁZĂ s.f. 1. Ferment solubil care transformă diverse substanțe; enzimă. 2. Dezlipire accidentală a două părți anatomice normal unite sau articulate între ele; disjuncție. [< fr. diastase, cf. gr. diastasis – separație].

DIASTÁZĂ s. f. 1. enzimă. 2. dezlipire accidentală a două părți anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjuncție. (< fr. diastase)

DIASTÁZĂ ~e f. 1) Substanță organică care îndeplinește rolul de catalizator în reacțiile biochimice din organismul animalelor și plantelor, înlesnind procesele metabolice; enzimă; ferment. 2) med. Despărțire accidentală a două oase articulate (prin lovire, printr-un efort). [Sil. di-as-] /<fr. diastase

* diastáză f., pl. e (vgr. diástasis, distanță. V. extaz, metastază). Chir. Depărtarea accidentală a doŭă oase articulate. Chim. Ferment solubil care transformă diferite substanțe: ptialina glandelor salivare e o diastază.

DIASTAZĂ s. (BIOL.) enzimă, ferment.