deșuchetură

deșuchetúră sf [At: M. I. CARAGIALE, C. 62 / Pl: ~ri / E: deșucheat + -ură] (Pfm) 1 Faptă deșucheată (3) Si: imoralitate. 2 (Dep) Tânăr imoral.

DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură.

DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură.

DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată, faptă de om țicnit; țicneală. Deșucheturile lui, oricare ar fi fost, ajunseseră să pară la dînsul... firești. M. I. CARAGIALE, C. 62.

deșuchetúră (rar) s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri

deșuchetúră s. f., g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúri