dezertare

dezertá vi [At: (a. 1829), ap. TDRG / Pzi: ~téz / E: fr déserter] 1 (D. militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) A-și părăsi îndatoririle, obligațiile. 3 (Fig) A se sustrage de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

dezertáre sf [At: DN² / Pl: ~tắri / E: dezerta] 1 Părăsire nejustificată de către un militar a unității din care face parte, a locului în care prestează serviciul sau a câmpului de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) Părăsire a îndatoririlor, a obligațiilor. 3 (Fig) Sustragere de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter.

DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta.

DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter.

DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta.

DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. 1. (Despre militari) A fugi din armată; a se sustrage de la prestarea serviciului militar; a trece la inamic. Dacă mîine-seară nu-mi dă drumul pentru două zile, dezertez. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Să dezerteze și să terfelească onoarea militară! Cuvînt greu! proiect teribil! GALACTION, O. I 140. 2. Fig. A părăsi în mod nepermis un loc, o slujbă etc.; a se sustrage de la îndeplinirea sarcinilor încredințate. Ar fi fost firesc să mă folosesc de buna primire ce mi se făcea și să încep lupta pentru definitivare. Camarazii mei de literatură de prin anii 1898-1899 așa au făcut... Eu am ieșit din rînduri și am dezertat. GALACTION, O. I 24. Unii dezertară, Millo și Teodorini se duseră departe să caute un mai bun noroc. NEGRUZZI, S. I 345.

DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. 1. Sustragere de la prestarea serviciului militar; părăsire fără învoire a unității; trecere la inamic. Vestea dezertării lui Jimborean străbătu divizia cu iuțeala fulgerului. CAMILAR, N. I 195. 2. Fig. Părăsire a unui loc, a unei slujbe etc.; sustragere de la însărcinările date.

dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză

dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri

dezertá vb., ind. prez. 1 sg. dezertéz, 3 sg. și pl. dezerteáză

dezertáre s. f., g.-d. art. dezertării; pl. dezertări

DEZERTÁ vb. (MIL.) a fugi, (înv.) a lipsi. (A ~ din cazarmă sau de pe front.)

DEZERTÁRE s. (MIL.) (înv.) dezerțiune. (~ de pe front.)

DEZERTÁ vb. I. intr. 1. A fugi din armată; a fugi la inamic (în timp de război) fiind militar. 2. (Fig.) A părăsi în mod laș un loc, o funcție, o misiune. [< fr. déserter].

DEZERTÁRE s.f. Acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; fugă la inamic, dezerțiune. [< dezerta].

DEZERTÁ vb. intr. 1. a fugi din armată; a fugi la inamic (în timp de război) ca militar. 2. (fig.) a părăsi în mod laș un loc, o funcție, o misiune. (< fr. déserter)

A DEZERTÁ ~éz intranz. 1) A părăsi serviciul militar fără permisiune (uneori trecând de partea inamicului). 2) A adera la adversarul politic, ideologic sau de clasă. 3) fig. A abandona în mod nejustificat locul sau obligațiile. /<fr. déserter

dezertà v. 1. a părăsi un loc, un partid; 2. a părăsi serviciul militar fără permisiune; 3. a trece la dușman.

dezertare f. acțiunea de a dezerta: dezertare din armată.

* dezertéz v. tr. (fr. déserter, d. désert, desert). Fug de undeva, părăsesc fără voĭe serviciu militar: a dezerta din partid, din armată, de la locu de onoare; a dezerta la dușman.

DEZERTA vb. (MIL.) a fugi, (înv.) a lipsi. (A ~ din cazarmă sau de pe front.)

DEZERTARE s. (MIL.) (înv.) dezerțiune. (~ de pe front.)