devoțiune

devoțiúne sf At: HELIADE, D. J. 22/28 / P: ~i-u~ / V: (înv) ~ie / E: fr dévotion] (Înv) 1 Evlavie. 2 Cult. 3 Devotament.

DEVOȚIÚNE s. f. (Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dévotion.

DEVOȚIÚNE s. f. (Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dévotion.

DEVOȚIÚNE s. f. (Franțuzism rar) Pietate, cucernicie. Alții... ar dori să găsească în literatura mea mai multă devoțiune și mai puțină jertfă deșartelor frumuseți pămîntești. GALACTION, O. I 33. – Pronunțat: -ți-u-.

devoțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoțiúnii

devoțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. devoțiúnii; devoțiúni

DEVOȚIÚNE s. v. credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie.

DEVOȚIÚNE s.f. (Rar) Cucernicie, pietate, evlavie (manifestată mai ales în practica unui cult). [< fr. dévotion, it. devozione].

DEVOȚIÚNE s. f. 1. cucernicie, pietate, evlavie, zel în practica religioasă. 2. atașament față de cineva, fidelitate. (< fr. dévotion, lat. devotio)

DEVOȚIÚNE f. Sentiment religios manifestat prin îndeplinirea cu râvnă a practicilor bisericești; pietate. /<fr. dévotion

* devoțiúne f. (lat. devótio, -ónis, devotament, d. de-vovére, -vótum, a devota). Pietate, evlavie. Devotament.

devoțiune s. v. CREDINȚĂ. CUCERNiClE. CUVIOȘENIE. CUVIOȘIE. EVLAVIE. PIETATE. PIOȘENIE. PIOZITATE. RELIGIOZITATE. SMERENIE.