devoluțiune

devoluțiúne sf vz devoluție

DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution.

DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution.

devoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. devoluțiúnii; pl. devoluțiúni

devoluțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. devoluțiúnii

DEVOLUȚIÚNE s.f. Trecere a unei averi, a unui drept de la o persoană la alta. ♦ Drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. [Var. devoluție s.f. / < fr. dévolution].

DEVOLUȚIÚNE s. f. (jur.) transmitere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. ◊ drept care, în unele țări, acordă moștenirea cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. (< fr. dévolution, lat. devolutio)

DEVOLUȚIÚNE ~i f.: ~ succesorală transmitere a unei averi moștenitorilor. [Art. devoluțiunea; Sil. -ți-u-] /<fr. dévolution

devoluțiune f. dreptul care, în unele țări, da moștenirea mai cu preferință fiicelor din prima căsătorie decât fiilor dintr’a doua: războiul de devoluțiune în contra Spaniei a fost întreprins de Ludovic al XIV-lea în 1667.

* devoluțiúne f. (lat. devolútio, -ónis, d. devólvere, a desfășura, a rostogoli în jos. V. boltă, dezvolt, e- și revoluțiune). Jur. Transmiterea unuĭ drept de moștenire. – Și -úție.