destruna

destruná v [At: ODOBESCU, S. III, 180 / Pzi: ~néz / E: des- + (în)struna] 1-2 vtr (Rar; c.i. coarde, arcuri etc.) A (se) destinde (14-15). 3 vt (Îvp; c.i. frâul calului) A scoate struna.

DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Pref. de- + [în]struna.

DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc, la un instrument muzical etc.) – Des1- + [în]struna.

DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată. Feciorul de împărat destrună arcul. ODOBESCU, S. III 180.

!destruná (a ~) (rar) (des-tru-/de-stru-) vb., ind. prez. 3 destruneáză

destruná vb. (sil. mf. -stru-), ind. prez. 1 sg. destrunéz, 3 sg. și pl. destruneáză

destrunà v. a desface strunele, a descorda: feciorul de împărat destrună arcul OD.

destrún și -éz, a -á v. tr. (ca și înstrun). Discordez: destrun vioara, arcu.