denominație

denominație sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 104, 4/2 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr dénomination] (Liv) Denumire.

DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination.

DENOMINÁȚIE, denominații, s. f. (Livr.) Denumire, numire. – Din fr. dénomination.

denomináție (-ți-e) s. f., art. denomináția (-ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (-ți-i-)

denomináție s. f. (sil. -ți-e), art. denomináția (sil. -ți-a), g.-d. art. denomináției; pl. denomináții, art. denomináțiile (sil. -ți-i-)

DENOMINÁȚIE s. v. denumire, nume, numire.

DENOMINÁȚIE s.f. Denumire, numire. ♦ Poreclă. [Gen. -iei, var. denominațiune s.f. / < fr. denomination, cf. lat. denominatio].

DENOMINÁȚIE s. f. denumire. (< fr. dénomination, lat. denominatio)

DENOMINÁȚIE f. Operație de atribuire a numelor; denumire. [Art. denominația; G.-D. denominației; Sil. -ți-e] /<fr. dénomination

*denominațiúne f. (lat. denominátio, -ónis). Dezignarea uneĭ persoane saŭ lucru pintr’un nume care-ĭ exprimă starea, calitatea ș.a. – Și -áție.

denominație s. v. DENUMIRE. NUME. NUMIRE.

DENOMINÁȚIE s. f. (cf. fr. dénomination): v. denumíre.

denomináție, denominații s. f. 1. Numire, denumire. 2. Denumire dată organizațiilor religioase sectare desprinse din confesiunile protestante și reformate. [Var.: denominațiúne s. f.] – Din fr. dénomination, lat. denominatio.