defecta

defect, ~ă [At: HELIADE, O. II, 189 / V: ~et / Pl: ~cți, ~e și (înv; sn) ~uri / E: ger Defekt, lat defectus] 1 sn Lipsă. 2 sn Neajuns. 3-5 sn Imperfecțiune (materială,) (fizică sau) morală Si: beteșug, cusur, hibă, viciu. 6 sn (Fiz; îs) ~ de masă Diferență dintre suma maselor protonilor și neutronilor[1] componenți ai nucleului de atom și masa reală a nucleului acelui atom. 7-8 sn (Teh; șîs ~ de execuție, -de fabricație) Lipsă de calitate (în ansamblu sau) locală a unui produs în raport cu calitatea cerută. 9 sn Deranjament. 10 sn Stricăciune. 11 sn Defecțiune care împiedică funcționarea unei mașini. 12 sn Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un domeniu. 13 sn Greșeală. 14 sn Ceea ce este necorespunzător cerințelor. 15 sn (Îe; rar) A cădea în ~ul... A greși într-o anumită privință. 16 a Care are lipsuri. 17-19 a Cu imperfecțiuni (materiale,) (fizice sau) morale. 20-21 a (D. un produs) Lipsit de calitate (în ansamblu sau) local. 22 a (D. aparate) Care are un deranjament. 23-24 a (D. mașini) Care nu funcționează (bine). 25 a Care nu este conform regulilor stabilite într-un domeniu. 26 Care nu respectă cerințele. modificată

defectá [At: MIRONESCU, S. 84 / Pzi: ~téz / E: defect] (D. mașini, aparate) 1-3 vr A nu (mai) funcționa (bine). 4-6 vt A fi făcut să nu (mai) funcționeze (bine). 7-8 vtr A (se) strica.

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea un defect (1) sau o defecțiune, a nu mai funcționa; a se strica. ♦ Tranz. A produce un defect (1) la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

DEFÉCT1, defecte, s. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune; cusur, meteahnă, neajuns. Versurile ce urmează sînt cruțate... de asemenea defect. MACEDONSKI, O. IV 66. Defectul poeziei e evident; e o temă eminamente romantică tratată în sensul clasic. GHEREA, ST. CR. III 374. Și veselă și jună te-am cunoscut odată; Cu aceleași defecte acum iar te găsesc. ALEXANDRESCU, M. 185. ♦ (Tehn.) Lipsă de perfecțiune, de punere la punct a unui fabricat, în raport cu calitatea cerută. Țesătură cu defect. ▭ Răspunse simplu că deocamdată, nu poate scoate mașina fiindcă are un defect de magnetou. REBREANU, R. II 101.

DEFÉCT2, -Ă, defecți, -te, adj. Cu stricăciuni, cu imperfecțiuni; defectat, stricat. Fetița tîra prin casă, cu sfoară, un automobil de tablă defect. C. PETRESCU, Î. II 152.

DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre un mecanism, o mașină) A avea un defect, a se strica, a nu mai fi în stare de funcționare. Din neglijența sau nepriceperea lucrătorului, se defectase mașina. ARDELEANU, D. 103. ♦ Tranz. A produce un defect la o mașină sau la un mecanism.

deféct1 adj. m., pl. defécți; f. deféctă, pl. defécte

deféct2 s. n., pl. defécte

defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză

deféct adj. m., pl. defécți; f. sg. deféctă, pl. defécte

deféct s. n., pl. defécte

defectá vb., ind. prez. 1 sg. defectéz, 3 sg. și pl. defecteáză

DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

DEFECTÁ vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)

Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecțiune

A defecta ≠ a repara

DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].

DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].

DEFECTÁ vb. I. tr., refl. (Despre un mecanism, un motor etc.) A produce sau a avea un defect, a (se) strica. [< defect].

DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s. n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

DEFECTÁ vb. I. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica. II. tr. a produce un defect (la o mașină etc.). III. intr. (rar) a trăda. (< defect)

deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.

DEFÉCT1 ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt

DEFÉCT2 ~e n. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect

A DEFECTÁ ~éz tranz. (sisteme tehnice) A face să se defecteze; a strica; a deteriora; a deregla; a avaria. /Din defect

A SE DEFECTÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A căpăta un defect; a ieși din funcțiune; a nu funcționa normal; a se deteriora; a se strica; a se deregla; a se avaria; a degrada. /Din defect

defect n. 1. lipsa de ceva necesar; 2. imperfecțiune fizică sau morală; cusur, meteahnă.

*deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ.

DEFECT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. anomalie, cusur, (pop.) meteahnă. (Are un ~ congenital.) 3. s. cusur, dar, meteahnă, nărav, patimă, viciu, (pop. si fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 4. s. defectare, defecțiune, deranjament, dereglare. (~ în funcționarea unui aparat.) 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

DEFECTA vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)

DEFECT. Subst. Defect, defectuozitate (rar), lipsă, deficiență, neajuns, carență, scădere, lacună (fig.), slăbiciune (fig.), cusur, hibă (reg.), viciu, tară, racilă (livr., fig.), beteșug (pop., fig.), meteahnă (pop.), imperfecțiune, nedesăvîrșire (rar). Defecțiune, defectare, pană, scurt circuit, deranjament, dereglaj, dereglare, stricare, stricăciune, deteriorare. Dezavantaj, inconvenient. Adj. Defect, defectat, stricat, degradat, uzat, deteriorat; defectuos, vicios; imperfect, cu defecte, cu lipsuri, cu neajunsuri, deficient. Vb. A fi defect. A se defecta, a se deregla, a se strica, a se uza, a se degrada, a se deteriora; a defecta, a deregla, a strica, a deteriora, a degrada. V. dezordine, eroare, imoralitate.

Nopalea dejecta SD. Specie cu flori roșii, lungi tună la 6 cm. Articulații oblonge, verzi, lungi 10-15 cm, areole tomentoase, scoase in relief. Spini galbeni-roșcati, lungi pînă la 5 cm, pînă la 10. Arbust pînă la 2,5 m.