deda

dedá [At: DOSOFTEI, PS. 176/3 / Pzi: ~áu și (reg) ~déz / E: lat dedere (refăcut după da)] 1 vr (D. oameni; Udp „cu”) A-i intra (cuiva) în obicei (prin repetare) Si: a se deprinde, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui. 2 vt (Îrg; îe) A-i fi (ceva) ~t A-i fi (ceva) sortit. 3 vr (Spc; îvr; d. plante și animale) A se aclimatiza. 4 vr (Cu determinări în dativ sau introduse prin pp „la”) A se consacra unei activități, unei idei, unei pasiuni Si: a se dedica. 5 vr (Îvr) A se încumeta. 6 vr (Asr; d. oameni) A se îndeletnici. 7 vr (Îvr) A se lăsa cuprins de ceva. 8 vr (D. oameni; urmat de determinări în cazul Dativ) A fi atras de ceva. 9-10 vrt (Udp „la”) (A lua sau) a face să ia un obicei rău Si: a (se) nărăvi. 11 vr A comite fapte, acțiuni (reprobabile) Si: a se preta. 12 vr A fi în stare de ceva Si: a se preta. 13 vt (Reg; c.i. animale) A dresa.

DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da²).

DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da²).

DEDÁ, dedáu, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se adapta (la ceva), a se acomoda. Încetul cu încetul li s-au dedat ochii cu strălucirea. RETEGANUL, P. II 15. După ce șezu acolo cîteva zile mai dedîndu-se cu lumea... plecă, luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Bate-l, doamne, cui nu-i place Gura de fată bărnace, Că nici mie nu-mi plăcea, Pîn’nu m-am dedat cu ea Dac-am prins a mă deda, N-a fost cap de-a o lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) A se da cu tot dinadinsul; a se consacra, a se dedica la ceva. De ce nu s-ar deda el la un asemenea studiu? MACEDONSKI, O. III 87. Nu se prea dedeau la învățătură de carte. CARAGIALE, O. III 162. ♦ A face ceva rău în mod regulat, a se nărăvi. Esmeralda: Ce să observ? Berbecaru: Tipii suspecți, care se dedau la tot felul de comicării grave? CAMIL PETRESCU, T. III 317. Mulți dintre cei de la trenurile regimentare... se dedau la un jaf rece. id. U. N. 291.

!dedá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedáu, 1 pl. ne dedắm, 2 pl. vă dedáți, 3 pl. se dedáu, imperf. 3 sg. se dedá, m.m.c.p. 1 sg. mă dedásem, 1 pl. ne dedáserăm; conj. prez. 3 să se dedeá; imper. neg. 2 sg. nu te dedá, 2 pl. nu vă dedáți

dedá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedáu; conj. prez. 3 sg. și pl. dedeá

DEDÁ vb. v. aclimatiza.

DEDÁ vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

DEDÁ vb. I. refl. 1. A se deprinde, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica pentru ceva. ♦ A se nărăvi. [Cf. lat. dedere, după da].

DEDÁ vb. refl. 1. a se deprinde, a se familiariza (cu), a se acomoda. 2. a se consacra, a se dedica. ◊ a se nărăvi. (< lat. dedere)

dedá (dedáu, dedát), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie.

A SE DEDÁ mă ~u intranz. 1) A se da din obișnuință. 2) A prinde poftă de ceva (rău); a se nărăvi. /<lat. dedere

dedà v. 1. a se da cu totul la ceva: s’a dedat la studii; 2. a se deprinde: era dedat la rele. [Lat. DEDARE].

dedáŭ (mă), a -á v. refl. (d. daŭ). Vest. Mă deprind, mă acomodez: s’a dedat cu suferința. Neol. (lat. dédere). Mă daŭ, mă aplic: s’a dedat studiilor (saŭ la studiĭ).

DEDA vb. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, a (se) obișnui, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.)

deda vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. ÎNCHINA.

dedá, dedau, vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda. – Lat. dedere „a da, a trimite; a (se) dedica” (DEX, MDA), prin var. vulg. *dedare (Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; Șăineanu); din a da „a oferi” (< lat. dare) (Scriban).

DEDA, Edmond (1920-2006), compozitor, dirijor, pianist și solist vocal român de muzică ușoară. Piese de largă popularitate; muzică pentru spectacole de varietăți și film. Lucrări: „Parada muzicii ușoare românești”, „Euterpe în vacanță”.

DEDA, com. în jud. Mureș, pe Mureș, la ieșirea acestuia din defileu; 4.268 loc. (1995). Stație de c. f.

Ded/a, -eiu, -iul, -u(lescu), -uleie v. Dead II 1-4.