decroșare

decroșá [At: VINEA, L. I, 168 / Pzi: ~șéz / E: fr décrocher] 1 vt (C.i. obiecte, piese etc.) A desprinde din locul în care a fost agățat. 2 vt A deconecta telefonul prin deplasarea receptorului de la locul lui. 3 vr (D. aparate, mașini electrice) A ieși din regimul de funcționare normal. 4 vr (D. straturi geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi.

decroșáre sf [At: ONCESCU, G. 149 / Pl: ~șắri / E: decroșa] 1 Desprindere a unui obiect din locul în care a fost agățat Si: decroșaj (1). 2 Deconectare a telefonului prin deplasarea receptorului de la locul lui Si: decroșaj (2). 3 Ieșire a unor aparate electrice din regimul de funcționare normal Si: decroșaj (3). 4 (Glg) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straturilor Si: decroșaj (4).

DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre mașini electrice) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher.

DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa.

DECROȘÁ, decroșez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agățat. 2. Refl. (Despre o mașină electrică) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. – Din fr. décrocher.

DECROȘÁRE, decroșări, s. f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractură în scoarța terestră de-a lungul căreia se decroșează (3) stratele. – V. decroșa.

DECROȘÁ, decroșez, vb. I. (Tehn.) 1. Tranz. A desprinde un obiect de cîrligul de care este agățat. 2. Refl. (Despre o mașină electrică) A ieși din regimul normal de funcționare, în urma pierderii vitezei, și a se opri din mers.

DECROȘÁRE, decroșări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei.

decroșá (a ~) (de-cro-) vb., ind. prez. 3 decroșeáză, 1 pl. decroșắm; conj. prez. 3 să decroșéze; ger. decroșấnd

decroșáre (de-cro-) s. f., g.-d. art. decroșắrii; pl. decroșắri

decroșá vb. (sil. -cro-), ind. prez. 1 sg. decroșéz, 3 sg. și pl. decroșeáză, 1 pl. decroșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. decroșéze; ger. decroșând

decroșáre s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. decroșării; pl. decroșări

DECROȘÁ vb. (TEHN.) a (se) desprinde. (A ~ o mașină electrică.)

DECROȘÁRE s. (TEHN.) desprindere. (~ unei mașini electrice.)

DECROȘÁ vb. I. 1. tr. A desprinde un obiect din cârligul în care este agățat. 2. refl. (Despre o mașină electrică) A se opri din mers, a ieși din regimul de funcționare normal. 3. (Mil.) A rupe contactul cu inamicul. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. décrocher].

DECROȘÁRE s.f. Acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei; decroșaj. ♦ Fractură în scoarța terestră în lungul căreia unul din compartimentele rezultate este deplasat în sens orizontal. ♦ Rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau împingerea înainte a unui element. [< decroșa].

DECROȘÁ vb. I. tr. a desprinde ceva care a fost agățat. II. refl. 1. (despre o mașină electrică) a se opri din mers, a ieși din regimul de funcționare. 2. (mil.) a rupe contactul cu inamicul. 3. (despre straturi geologice) a se deplasa orizontal de-a lungul unei fracturi. (< fr. décrocher)

DECROȘÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) decroșa; decroșaj. 2. fractură în scoarța terestră în lungul căreia unul din compartimentele rezultate este deplasat în sens orizontal. 3. rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau împingerea înainte a unui element. (< decroșa)

A DECROȘÁ ~éz tranz. (obiecte agățate sau prinse) A desprinde, a scoate din cârlig (sau din cui), detașând. ~ un tablou suspendat. ~ receptorul telefonic. /<fr. décrocher

DECROȘA vb. (TEHN.) a (se) desprinde. (A ~ o mașină electrică.)

DECROȘARE s. (TEHN.) desprindere. (~ unei mașini electrice.)