decepționa

decepționa vt [At: TDRG / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: decepție] 1-2 A înșela (speranțele sau) încrederea cuiva Si: a dezamăgi, a deziluziona.

DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.

DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.

DECEPȚIONÁ, decepționez, vb. I. Tranz. A cauza o decepție, a înșela așteptările sau speranțele cuiva; a dezamăgi, a deziluziona. Spuneam secretarului companiei care mă decepționase: Mă duc în provincie. CAMIL PETRESCU, T. III 493. – Pronunțat: -ți-o-.

decepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 decepționeáză

decepționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. decepționéz, 3 sg. și pl. decepționeáză

DECEPȚIONÁ vb. v. dezamăgi.

DECEPȚIONÁ vb. I. tr. A provoca o decepție; a dezamăgi. [Pron. -ți-o-. / < decepție + -ona].

DECEPȚIONÁ vb. tr. a provoca o decepție; a deziluziona, a dezamăgi. (< decepție + -ona)

A DECEPȚIONÁ ~éz tranz. A face să se decepționeze; a deziluziona; a dezamăgi. [Sil. -ți-o-] /Din decepție

A SE DECEPȚIONÁ mă ~éz intranz. A cădea în decepție; a ajunge în stare de decepție; a se deziluziona; a se dezamăgi. [Sil. -ți-o-] /Din decepție

*decepționéz v. tr. (d. decepțiune). Fac să vadă că e maĭ pe jos de iluziune. V. deziluzionez.

DECEPȚIONA vb. a dezamăgi, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primită l-a ~.)