daltă

dáltă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 108¹/4 / Pl: dắlți, (îvr) ~te / E: ns cf alb daltë] 1 Unealtă de metal în formă de pană, folosită la cioplirea, tăierea, scobirea sau crestarea unor metale dure. 2 (Pan; lpl) Unelte sau părți ale acestora, asemănătoare cu dalta (1). 3 (Reg; pan) Pană. 4 (Reg; pan) Extremitate plată a tijei unei șurubelnițe. 5 (Pex) Șurubelniță. 6 (Reg; pan) Parte metalică și ascuțită a rindelei. 7 (Reg; pan) Ciocan folosit la crestarea sau zimțuirea unor obiecte. 8 (Iht; Trs) Beldiță (Alburnoides bipunctatus). 9 (Reg; și ca nume propriu) Grup de stele.

DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. – Din sl. dlato.

DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, la cioplit, la scobit sau la tăiat. – Din sl. dlato.

DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel cu un capăt în formă de pană ascuțită, de obicei prevăzută cu mîner, pe care o întrebuințează fierarii, dulgherii, dogarii, sculptorii etc. la crestat, la scobit sau la tăiat. Potrivi dalta sub capacul casetei. DUMITRIU, N. 84. Intră și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o păreche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. Azi, cînd a mea iubire e-atîta de curată... Ca setea cea eternă ce-o au după olaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă... Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi! EMINESCU, O. I 232.

dáltă s. f., g.-d. art. dắlții; pl. dălți

dáltă s. f., g.-d. art. dălții; pl. dălți

DÁLTĂ s. (TEHN.) (înv.) scobitoare. (~ folosită în sculptură.)

dáltă (dắlți), s. f. – Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă. Sl. dlato (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Lexicon, 162; Cihac, II, 91; Conev 66), cf. bg. dlato, dleto, alb. dal’të. Metateza lichidei indică un împrumut foarte vechi, probabil anterior sec. XI (Rosetti, BL, XIV, 116), fiind poate unicul termen sl. de acest gen. Berneker 208 propunea ca etimon un sl. *dolto. Cf. baltă. – Der. dăltui, vb. (a sculpta, a ciopli); dăltuitură, s. f. (dăltuire, cioplire); dăltuitor, s. m. (cioplitor).

DÁLTĂ dălți f. Unealtă de oțel în formă de pană, folosită la cioplit, în lemn sau în piatră; cioplitor. [G.-D. dălții] /<sl. dlata

daltă f. 1. instrument de săpat în lemn sau în piatră; 2. custura dogarului, dulgherului și fierarului. [Slav. DLATO].

dáltă f., pl. e și (ob.) dălțĭ (vsl. bg. dlato). Un instrument de săpat în peatră orĭ în lemn. V. rangă și șurubelniță.

DALTĂ s.(TEHN.) (înv.) scobitoare. (~ folosită în sculptură.)