dactil

dactíl1 sm [At: MACARIE1, GRAM. 134/20 / V: (înv) ~ós / Pl: ~i, (înv) ~e sn / E: fr dactyle, lat dactylus] 1 (În metrica modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate Si: deget. 2 (În metrica greco-latină) Picior de vers format din trei silabe, prima scurtă urmată de două lungi. 3 (Îvr) Deget. 4 (Îvr; spc) Unitate de măsură echivalentă cu lungimea unui deget.

dactil2- [At: DN3 / V: ~lo- / E: ns cf gr δακτύλος] Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația 1 în legătură cu degetele. 2 Deget. 3 În legătură cu mașina de scris.

DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus.

DACTÍL, dactili, s. m. 1. (În metrica modernă) Picior de trei silabe, dintre care întîia este accentuată, iar celelalte două neaccentuate, ceea ce dă versului un ritm descendent. Versuri scrise în dactili. ▭ (În forma de pl. dactile) De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. 2. (În metrica greco-latină) Picior compus din trei silabe, dintre care prima este lungă, iar celelalte două scurte. – Pl. și: (s. n.) dactile.

dactíl s. m., pl. dactíli

dactíl s. m., pl. dactíli

DACTÍL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Și în forma dactilo-) Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu mașina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle].

DACTIL2(O)-, -dactíl, -dactilíe, elem. „deget”, „mașină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos)

DACTÍL ~i m. 1) (în versificația antică) Picior de vers format dintr-o silabă lungă și două scurte. 2) (în versificația modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două neaccentuate. /<fr. dactyle, lat. dactylus.

dactil n. picior de vers greco-latin, format dintr’o silabă lungă urmată de două scurte: iambii suitori, troheii, săltărețele dactile EM.

*dáctil n., pl. e (vgr. dáktylos, deget). Proz. Picĭor din versurile Grecilor și Romanilor, compus dintr’o silabă lungă și doŭă scurte (ca în dûcĕrĕ), și numit așa pin comparațiune cu degetu, care are o falangă mare și doŭă micĭ. – Și dactíl (după fr. dactyle) și rar masc.

dactil (< gr. δάϰτυλος [daktylos], „deget”), picior (1) metric format dintr-o silabă lungă urmată de două scurte: -UU. Își trage numele de la analogia cu cele trei falanfe ale degetului (una mai lungă și două mai scurte). În versurile dactilice, unitatea metrică coincide cu piciorul (și nu cu dipodia*, ca în versurile iambice*, trohaice* sau anapestice*).

dactilo-epitrit (< gr. δάϰτυλος + ἐπίτριτος), [în metrica (2) antică] asociere de serii dactilice* cu epitrit* II (derivat, la rândul lui, din dipodia trohaică). V. epitrit.

DACTÍL (< fr., lat., gr. daktylos „deget”) s. m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate (în metrica modernă) sau dintr-o silabă lungă urmată de două scurte (în metrica antică).

-DACTIL „deget”. ◊ gr. daktylos „deget” > fr. -dactyle, engl. -dactyl > rom. -dactil.