cărunție

cărunțíe sf [At: TDRG / Pl: ~ii / E: cărunt + -ie] (Rar) 1-3 Căruntețe (1-3).

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. – Cărunt + suf. -ie.

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. – Cărunt + suf. -ie.

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. Era un uriaș cu ochi albaștri și părul intrat în cărunție. SADOVEANU, N. F. 109.

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. – Din cărunt + suf. -ie.

cărunțíe (rar) s. f., art. cărunțía, g.-d. cărunțíi, art. cărunțíei

cărunțíe s. f., art. cărunțía, g.-d. cărunțíi, art. cărunțíei

CĂRUNȚÍE s. v. caniție, căruntețe, cărunțeală.

cărunție s. v. CANIȚIE. CĂRUNTEȚE. CĂRUNȚEALĂ.