cămătar

cămătár sm [At: MACEDONSKI, O. II, 19 / Pl: ~i / E: camătă + -ar] Persoană care dă împrumuturi bănești în schimbul unei camete Si: banchez, camatnic, cămătarnic, cămătaș, uzurar, zaraf.

CĂMĂTÁR, cămătari, s. m. Persoană care dă împrumuturi bănești în schimbul unei camete. – Camătă + suf. -ar.

CĂMĂTÁR, cămătari, s. m. Persoană care dă împrumuturi bănești în schimbul unei camete. – Camătă + suf. -ar.

CĂMĂTÁR, cămătari, s. n. (În orînduirile sociale bazate pe exploatare) Persoane care dă bani cu camătă. Un cămătar, un om fără scrupule, care nu se dă înapoi de la nici o josnicie pentru a se îmbogăți. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Astăzi nu mai am nimic, Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă. Nu-i rostesc mîrșavul nume: să-l rostesc îmi este silă. MACEDONSKI, O. I 9. Cu orice preț îmi trebuia bani. Am alergat la cămătarul nostru. NEGRUZZI, S. III 109.

CĂMĂTÁR, cămătari, s. m. Persoană care împrumută bani cu camătă. – Din camătă + suf. -ar.

cămătár s. m., pl. cămătári

cămătár s. m., pl. cămătári

CĂMĂTÁR s. (înv.) camatnic, cămătarnic, cămătaș, ciufut, mamelegiu, privătar, uzurar, zaraf.

CĂMĂTÁR ~i m. Persoană care dă bani cu camătă. /camătă + suf. ~ar

cămătar m. cel ce dă bani cu camătă.

cămătár m. (d. camătă; sîrb. kamatar, rentier). Defav. Uzurar, cel ce dă banĭ cu camătă. – Vechĭ cămatnic și camátnic (vsl. kamatĭnikŭ). V. bancher.

CĂMĂTAR s. (înv.) camatnic, cămătarnic, cămătaș, ciufut, mamelegiu, privătar, uzurar, zaraf.