curama

curama sf [At: IORGA, S. D. IV, 65 / Pl: nct / E: ngr χουραμᾶς] (Înv) 1 Colectă. 2 Adunare a datoriilor cuiva în vederea împărțirii averii datornicului între creditori, în părți proporționale cu datoria (când averea nu acoperă toate datoriile). 3 Mâncare ciobănească preparată din carne de oaie fiartă, amestecată (după răcire) cu ceapă, piper, ardei, sare, zarzavat.

CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás.

CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás.

CURAMÁ s. f. (Învechit) Colectă. Avea să alerge de la unul la altul ca să facă curanta, iar pedeapsa înceta, îndată ce starostele venea la curte cu un porcoi de mahmudele. GHICA, S. 38.

curamá (înv.) s. f., art. curamáua

curamá s. f., art. curamáua

CURAMÁ s. v. chetă, colectă.

curamá (-ále), s. f. – Cotizație, contribuție. Tc. gurama „totalitatea creditorilor”, prin intermediul ngr. ϰουραμᾶς (Șeineanu, II, 149; Lokotsch 682). Sec. XVIII, înv.

curamà f. cotizațiune, colectă: isnaful era să alerge dela unul la altul să facă curama GHICA. [Turc. GURAMÁ, printrún intermediar grec modern].

curamá f. (ngr. kuramás, d. turc. ghurema, debitorĭ și creditorĭ, ar. ghurema, care e pl. luĭ gharim, id.). Vechĭ. Colectă. Azĭ. Rar. Refenea, contribuțiune, cotizațiune: aĭ băut cu noĭ: acuma plătește-țĭ curamaŭa!

curama s. v. CHETĂ. COLECTĂ.

CURAMA tc. kuramá „bir” 1. – (Isp IV¹). 2. Coroamă, fam., buc. (M Put. 131) act. 3. Prob. Cărămaș, Arsenie, mold., act.