corturel

corturél sn [At: TEODORESCU, P. P. 477 / V: ~tor~ / Pl: ~e / E: corturi + -el] 1-10 (Pop; șhp) Cortișor (1-10).

CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel.

CORTURÉL, corturele, s. n. (Pop.) Cortuleț. – Cort + suf. -urel.

CORTURÉLE s. n. pl. Cortulețe. Pe subt cele mărunțele, Tinse-s două corturele, Tot cu funii de mătase Împletite-n cîte șase. BIBICESCU, P. P. 284.

corturél (rar) s. n., pl. corturéle

corturél s. n., pl. corturéle